EU CU CINE VOTEZ? Mintea moralistă, identitatea electorală și dinamica politică în România. Studiu de caz asupra responsabilității civice în alegerile prezidențiale 2024, cu referire la Elena Lasconi și Călin Georgescu

Introducere

Într-o lume marcată de transformări perpetue, abilitatea noastră de a îmbrățișa complexitatea și pluralitatea esenței umane devine nu doar o oportunitate, ci o necesitate. Astfel, această deschidere către dialog se dovedește a fi de o importanță cardinală în contextul bogăției de diversitate culturală, ideologică, academică și spirituală.

Motivația acestui articol derivă dintr-o observație profund îngrijorătoare: o deficiență flagrantă în profesionalism ce își atinge apogeul apocaliptic prin dezumanizarea discursului public contemporan. Această lacună gravă, de o magnitudine considerabilă, este acompaniată de fenomenul insidios al dezinformării, care nu numai că compromite procesele electorale, dar erodează însăși fibra societății civile prin acțiunile concertate ale celor care se autointitulează formatori de opinie—jurnaliști, teologi, academicieni, medici și microinfluenceri ș.a. (propagandiști). Aceste figuri publice își asumă frecvent, fără a oferi justificări adecvate sau raționamente solide, rolul de salvatori mesianici, autoproclamați apărători ai unui așa-zis "adevăr universal", generând astfel o problemă de principiu cu implicații severe asupra sănătății procesului electoral democratic. Prin urmare, obiectivul central al acestui demers este de a facilita o informare corectă, destinată să ofere perspective alternative menite să ușureze deliberările alegătorilor, excluzând orice formă de modelare politică în acest sens.

În acest cotext, decizia de a vota nu este un gest simplist sau reflexiv; ea implică o responsabilitate reală. Drept consecință, indicarea întrebării "Eu cu cine votez?" reprezintă un exercițiu constant ce necesită introspecție și evaluare critică a candidaților disponibili, întrucât fiecare alegător are, prin opțiunile sale, puterea de a influența arborele deciziilor politice. Astfel, în cadrul acestei întreprinderi discursive, recenzia lucrării "Mintea moralistă. De ce ne dezbină politica și religia? " de Jonathan Haidt transcende simpla funcție de introducere tematică; ea reprezintă un fundament epistemologic esențial ce ne dezvoltă înțelegerea asupra dinamicilor politice ce conturează peisajul contemporan din România. În această lumină, accentul pus pe interacțiunea dintre moralitate, identitate și diversitatea alegerilor politice ne va ghida în decodificarea dinamicii alegeri electorale trecute, prezente și viitoare.

Capitolul I: Baze ontologico-epistemice. "Mintea moralistă: de ce oamenii buni sunt divizați de politică și religie?" de Jonathan Haidt

Într-o eră marcată de polarizări politice și sociale, opera lui Jonathan Haidt, "Mintea moralistă: de ce oamenii buni sunt divizați de politică și religie?" (2012), se evidențiază ca un studiu-cheie în analiza complexității și nuanțelor morale ale experienței umane. Profesor de psihologie morală la Universitatea din Virginia, Haidt abordează în această lucrare tema moralității contemporane, subliniind influența pe care valorile morale o exercită asupra percepțiilor și comportamentelor indivizilor. Autorul nu se limitează la explorarea motivelor pentru care oamenii manifestă adesea un comportament tributar din perspectiva moralității; el pătrunde în complexitatea funcționării morale a creierului uman, investigând originile evolutive ale sentimentelor morale și rolul psihologiei morale în contextul istoric al civilizației. Cu toate că argumentația sa se remarcă prin rigurozitate empirică, Haidt a generat critici vizând posibilele părtiniri în favoarea conservatorismului și a abordării superficiale a diversității politice. Aceste controverse invită la o reconsiderare a perspectivei acestuia și la un dialog mai amplu asupra impactului valorilor morale în societatea actuală.

A). Fundamentele psihologiei morale: morală și intuiție morală

Autorul examinează fundamentele deciziilor morale individuale, afirmând că "intuițiile vin întâi, raționamentele strategice vin mai târziu" (p. 10)[1], evidențiind că judecățile morale ale indivizilor sunt, în esență, ancorate în sfera intuițiilor instinctuale, a impulsurilor emoționale cristalizate, care preced raționamentelor logice de justificare. Această raportare sugerează că, indiferent de convingerile politice personale, oamenii au tendința să adapteze argumentele elaborate pentru a se conforma cu opiniile deja consacrate (biasul de confirmare), demonstrând astfel natura efectului sunk cost fallacy, cât și inconsecvența raționamentului moral.

Analogic, Haidt conturează o similitudine între intuiție și un client în sala de judecată, cu raționamentul asumând rolul avocatului. Acesta din urmă nu se străduiește să descopere adevărul obiectiv, ci, dimpotrivă, devine un pledant fervent al intuiției sale morale[2]. Această distincție constituie nucleul procesului decizional moral. Pentru a ilustra o asemenea interacțiune, Haidt recurge la metafora "elefantului și călărețului": elefantul, ce reprezintă puterea copleșitoare a intuițiilor, se dovedește a fi mai impunător și mai dificil de controlat în comparație cu călărețul, simbol al rațiunii[3]. Această analogie provoacă o reformulare a concepției tradiționale asupra raționalității; cu alte cuvinte, judecățile noastre morale sunt influențate de instincte și emoții, conferindu-le o natură subiectivă și, adesea, egoistă[4]. Astfel, devine imperativ să reevaluăm modul în care interpretăm reacțiile noastre în contextul dilemelor morale, recunoscând complexitatea dinamicilor interumane.

Aici, autorul se inspiră din gândirea filosofică preexistentă, inclusiv din reflecțiile lui Benjamin Franklin, care accentuează tendința umană de a recurge la rațiune ca un mecanism de validare a dorințelor personale[5]. Cu toate acestea, contribuția sa inovatoare se fundamentează pe o paradigmă evolutivă, punând în lumină natura adaptivă a acestor procese cognitive. Observațiile lui Haidt se corelează semnificativ și cu viziunea filozofică a lui David Hume, care postulează că rațiunea funcționează în calitate de servitor al pasiunilor noastre[6]. Această identificare a rolului rațiunii ca instrument justificativ afectează modul în care abordăm dezbaterea morală și politică. Astfel, Haidt sugerează că, în loc să ne angajăm într-un dialog rațional bazat pe rațiune și obiectivitate, tendința noastră naturală este să ne folosim rațiunea ca un mecanism de apologie pentru pasiunile noastre emoționale, o mecanică ce evidențiază plurivalența naturii umane și provocările aduse de polarizarea morală contemporană (Haidt, 2012, p. 92).

În continuare, în analiza sa, Jonathan Haidt introduce conceptul de moralitate WEIRD (Western, Educated, Industrialized, Rich, Democratic) pentru a evidenția natura particulară a valorilor morale predominante în societățile vestice, subliniind că aceste valori nu sunt universale, ci emerg din condiții culturale specifice (Haidt, 2012, p. 154)[7]. Paradigma WEIRD nu doar că pune în discuție concepțiile convenționale asupra moralității, dar și relevă incoerențele care apar atunci când aceste valori sunt proiectate asupra culturilor non-WEIRD. În acest sens, Haidt conturează un peisaj complex în care moralitatea este percepută și interpretată diferit în funcție de contextul socio-cultural, înfățișând un portret al lumii care sfidează idealul unei moralități globale unificate.

Această discuție are implicații reale în ceea ce privește înțelegerea comportamentului social la scară globală. Haidt susține că multe culturi din afara modelului WEIRD nu își fundamentează etica și valorile morale exclusiv pe principii precum îngrijirea și corectitudinea, adăugându-se, în schimb, un accent mai mare pe loialitate, autoritate și sacralitate (Haidt, 2012, p. 154)[8]. Aceste principii alternative, care pot fi mai puțin vizibile sau valorificate în societățile occidentale, conturează o diversitate etică care reflectă variațiile istorice și culturale ale umanității. Astfel, pentru a naviga eficient în lumea nouă, Haidt argumentează că este esențial să recunoaștem și să apreciem nuanțele și diferențele dintre valorile diverselor comunități culturale (Haidt, 2012, p. 337).

B). Axe morale și selecția de grup

În a doua parte a lucrării sale, Jonathan Haidt își propune să dezvolte "Teoria fundațiilor morale", oferind o contribuție teoretică semnificativă la înțelegerea eticii. Astfel, autorul introduce conceptul "axelor morale", delimitând nu mai puțin de șase dimensiuni morale: îngrijire (care se opune daunei), corectitudine (care se opune înșelăciunii), libertate (care se opune opresiunii), loialitate (care se opune trădării), autoritate (care se opune subversiunii) și sacralitate (care se opune degradării) (Haidt, 2012, p. 11, p.57). Aceste axe subliniază complexitatea moralității, evidențiind că aceasta nu poate fi redusă la o simplă dicotomie între bine și rău[9], ci reprezintă o rețea de valori interconectate, influențate de structuri culturale și socio-contextuale, după cum am descris în rândurile de mai sus.

• Îngrijire/Vătămare: Această dimensiune evidențiază responsabilitatea morală de a-i proteja pe ceilalți de orice formă de suferință, constituind un temei esențial pentru empatie și compasiune.
• Corectitudine/Înșelăciune: Aici, se subliniază importanța echității și a adevărului, promovând astfel valorile care susțin conceptul de justiție.
• Loialitate/Trădare: Această dimensiune reflectă semnificația coeziunii grupului și a solidarității interumane, valorizând legăturile sociale și identitatea comunității.
• Autoritate/Subminare: Acest principiu se concentrează pe respectul față de ierarhii și tradiții, evidențiind rolul acestora în menținerea stabilității și ordinii sociale.
• Sacralitate/Degradare: Axa sacralității se referă la respectul pentru tradiții și valori culturale, subliniind influența aspectelor spirituale asupra moralității.
• Libertate/Opresiune: Ultima dimensiune pune accent pe susținerea libertății individuale și protejarea drepturilor împotriva oprimării, evidențiind valorile emancipării personale.

Autorul examinează, de asemenea, cum aceste axe morale s-au conturat sub influența presiunilor evolutive biologice, cognitive, sociale și tehnologice. Strategiile de îngrijire a descendenților, reacțiile la înșelăciuni și opoziția față de abuzurile de putere au crescut șansele de supraviețuire ale indivizilor în mediul lor[10]. Totodată, loialitatea față de grup și respectul față de ierarhii s-au dovedit esențiale în formarea comunităților, aspecte având rădăcini adânci în teoria selecției de grup. Un element fundamental al analizei lui Haidt este că majoritatea oamenilor din întreaga lume integrează aceste șase axe în sistemul lor moral[11]. Cu toate acestea, în contextul occidental, în special în peisajul politic liberal de stânga, observația subliniază o accentuare a primelor trei axe: vătămare, proporționalitate și egalitate. Aceasta scoate în evidență o realitate interesantă: conservatorii, raportându-se la o paletă mai bogată de opțiuni morale și strategice, reușesc să mobilizeze o audiență variată și, prin urmare, sunt adesea mai eficienți în susținerea unei agende politice (Haidt, 2012, p. 56)[12].

C). Teoria selecției de grup și religia

În capitolul al III-lea, Jonathan Haidt explorează adânc teoria selecției de grup, formulând ipoteza conform căreia evoluția tehnologică a favorizat comportamentele sociale ce întăresc solidaritatea în cadrul comunităților umane. Conform argumentației sale, grupurile ce manifestă o unitate mai accentuată obțin un avantaj competitiv semnificativ față de adversari, o constatare ce contribuie la edificarea unei înțelegeri mai profunde a mecanismelor prin care comportamentele sociale sunt influențate de contextul istoric și cultural în care se desfășoară. Această abordare nu se limitează la analiza comportamentului uman, ci extinde orizonturile de înțelegere a dinamicilor politice, subliniind relevanța loialității față de grup și a respectului pentru autoritate[13]. Cu toate acestea, poziția lui Haidt nu este lipsită de critici. Anumiți contestatari argumentează că acesta neglijează aspectele problematice inerente conservatorismului, manifestând o tendință de a subestima contribuția liberalilor la discuțiile morale, ceea ce sugerează o posibilă părtinire subliminală. Astfel, liberalii sunt adesea percepuți ca având o capacitate diminuată de a se angaja în discuții nuanțate asupra moralității, evidențiind o necesitate imperativă pentru o analiză critică și echilibrată a ambelor tabere în cadrul dezbaterilor contemporane.

Haidt nu se limitează la o simplă taxonomie a fundamentelor morale, ci își extinde analiza pentru a investiga modul în care aceste principii influențează diviziunile politice și religioase din societatea contemporană. El argumentează că aceste clivaje nu derivă dintr-o incapacitate de a empatiza cu perspectivele celorlalți, ci sunt, în fond rezultatul unor predispoziții genetice care conturează valorile morale pe care indivizii le adoptă. Aceștia, în virtutea acestor valori, percep și interpretează realitatea socială printr-un filtru care le definește în mod fundamental viziunea asupra lumii (Haidt, 2012, p. 211)[14]. Această abordare, ce subliniază influența genetică asupra formării valorilor, oferă o explicație interesantă pentru polarizarea care caracterizează discuțiile politice contemporane. În acest sens, se poate observa că conservatorii manifestă o tendință de a valoriza tradiția și ierarhia, percepute ca fiind cruciale pentru stabilitatea socială. Pe de altă parte, progresiștii pun un accent deosebit pe principii de egalitate și justiție socială, promovând o viziune mai fluidă asupra normelor sociale și valorilor colective (Haidt, 2012, p. 254). Această polarizare este, astfel, nu doar un fenomen social, ci și o reflexie a diversității fundamentale a intențiilor morale care, în cele din urmă, conturează discursul public și politic.

În acest punct, filtrarea mentală, cunoscută și sub denumirea de abstracție selectivă, reprezintă o distorsiune cognitivă în care indivizii își concentrează atenția preponderent asupra aspectelor negative ale experiențelor lor, ignorându-le pe cele pozitive. Această tendință poate avea implicații semnificative asupra sănătății mentale, contribuind la apariția simptomelor de anxietate paroxistă și depresie, precum și la diminuarea puternică a stimei de sine (Wang et al., 2023). Un exemplu de filtrare mentală poate fi reprezentat de un student care, în ciuda obținerii unor rezultate excelente, se consideră un eșec din cauza unei singure note mai slabe. Cauzele filtrării mentale sunt variate și pot include personalizarea responsabilităților, traume anterioare și influențe culturale. Aceste caracteristici cognitive pot limita perspectivele individului și pot conduce la dificultăți în relațiile interumane, restricționând în același timp oportunitățile de dezvoltare personală. Studiul, terapia cognitiv-comportamentală sau terapiile holistice fi eficiente în ameliorarea acestora, facilitând o percepție mai echilibrată asupra realității (Kelly, 2019)[15].

Mai departe, Jonathan Haidt afirmă că intuiția morală pote opera nu doar la nivel individual, ci și la nivelul colectivității. Comportamente precum sacrificiul de sine al soldaților sau entuziasmul colectiv manifestat în timpul competițiilor sportive pot fi elucidate prin activarea unei forme de transcendență individuală, caracterizată prin identificarea parțială, profundă, sau totală cu grupul[16] . Această identificare, ce se activează în circumstanțe specifice, generează efecte semnificative asupra perspectivei indivizilor. Haidt aplică această teorie în analiza religiosului și religiozității, susținând că esența religiei nu se rezumă la credințe abstracte, ci joacă un rol primordial în consolidarea grupurilor sociale. Acesta constată că indivizii care se identifică cu valori spirituale, estoerice sau religioase tind să manifeste un comportament mai altruist și mai plin de compasiune în comparație cu cei neafiliați religios, sugerând, cu alte cuvinte, un impact pozitiv al religiei asupra comportamentului social și a normelor etice (p. 105)[17]. Această concluzie derivă din reflecțiile lui Émile Durkheim, iar inovația lui Haidt constă în integrarea explicației sociale a religiei cu teoria selecției de grup. Dovezile sale empirice se bazează pe studii istorice care demonstrează că comunitățile religioase au o durată de viață mai extinsă comparativ cu counterpart-urile lor seculare. (p.290).

D). Interacțiunea dintre moralitate, identitate socială și polarizare

În această secțiune, Jonathan Haidt analizează relația dintre moralitate și identitatea socială, introducând conceptul de "tribalism moral". El evidențiază modul în care apartenența la grupuri morale nu doar că înglobează indivizii, dar îi și orbește în fața valorilor și perspectivele altor grupuri. Polarizarea morală este oportun exacerbată de tendințele sociale și politice, care contribuie la fragmentarea societății, generând noi "triburi" ce își protejează convingerile și principii morale, adesea în detrimentul altora. Haidt susține că această divizare are rădăcini evolutive, demonstrând că oamenii, în situații de competiție sau adversitate, tind să se identifice până la paroxism cu grupurile lor, ceea ce favorizează o formă de "iubire a grupului" (ingroup love) ce poate căpăta rapid valențe toxice, manifestându-se prin dispreț sau ură față de grupurile externe (outgroup hate)[18].

De exemplu, un aspect fundamental al analizei lui Haidt rezidă în observația că, în general, conservatorii reușesc să perceapă mai bine perspectivele liberalilor decât viceversa (p. 112). Această constatare subliniază dificultățile comunicării între grupuri, evidențiind o tendință notabilă a liberalilor de a subestima și, uneori, distorsiona moralitatea conservatorilor, pe care o consideră nu doar învechită, cât dăunătoare[19]. Pe scurt, studiile sale arată că liberalii manifestă o capacitate diminuată de a anticipa reacțiile conservatorilor la dilemele morale esențiale, ceea ce generează stereotipuri și prejudecăți care afectează dialogul între diverse grupuri și care, în cele din urmă, conduce la radicalizare și asuprire. Astfel, fragmentările sociale actuale și urgența construirii unor punți între perspectivele politice divergente devin, mai evidente ca niciodată. Haidt sugerează că o aprofundare a înțelegerii valorilor teologice morale clasice ar putea facilita un dialog constructiv, contribuind la depășirea adversităților existente și a relativismului moral (p. 294).

În concluzia lucrării, Haidt examinează spectrul politic, sugerând că predispozițiile genetice de a căuta noul și de a fi mai mult sau mai puțin sensibili la amenințări pot influența orientările politice de stânga și dreapta. 

E). Critici și implicații

Cu toate acestea, analiza lui Haidt nu este lipsită de critici. Unii comentatori susțin că autorul nu oferă soluții concrete pentru depășirea divizării politice și consolidarea unui dialog constructiv. Framework-ul teoretic propus pare uneori static, lăsând în urmă nuanțele și diversitatea perspectivei din cadrul fiecărui grup politic. Există voci care sugerează că Haidt subestimează rolul educației și al experiențelor individuale în formarea valorilor morale, concentrându-se în mod excesiv pe aspectele biologice și sociale. Deși lucrarea lui Haidt aduce contribuții semnificative în domeniul moralității și psihologiei politice, ea este totodată supusă controverselor. Criticii argumentează că abordările sale ar putea relativiza rațiunea, generând confuzii în ceea ce privește stabilirea moralității și adevărului. 

F). O viziune reflexivă asupra și dialogului moral

Drept urmare, cartea "Mintea moralistă" se dovedește a fi o lucrare fundamentală, care îmbină perspective din filozofie, psihologie, sociologie și biologie pentru a ilumina complexitatea moralității umane în contextul polarizărilor politice și sociale contemporane. Haidt reușește să contureze o hartă detaliată a interacțiunilor dintre intuiție, rațiune și identitate morală, invitând cititorii să își examineze prejudecățile și predispozițiile proprii. Această operă transmută limitele unei analize academice, constituind un apel la acțiune și la responsabilitate socială, prin promovarea unui dialog empatic (Haidt, 2012, p. 380). El pledează pentru o colaborare civilizată între taberele opuse, subliniind că fiecare parte deține perspective valoroase. Această propunere devine decisivă, având în vedere natura tribală a moralității, care ne determină să ignorăm argumentele adversarilor și să le percepem, uneori, ca fiind "răi".

Capitolul II: Ecosistemul electoral și ideologiile politice în România postmodernă

Într-un context internațional tot mai panicard, conceptele de patriotism, suveranism și naționalism se integrează într-o sferă distinctă, influențată semnificativ de factori morali, economici, politici și sociali. Alegerile parlamentare și prezidențiale din România din anul 2024 nu doar că reflectă aceste relații, ci subliniază impactul retoricilor suveraniste, marxiste și globaliste asupra comportamentului electoral al cetățenilor. În acest context, votul devine un examen al valorilor și normelor sociale, amplificat de campaniile de propagandă electorală. Această evoluție sugerează o interdependență între fenomenul votului și procesele democratice, având implicații semnificative pentru evaluarea eficienței structurilor de putere și a proceselor decizionale care influențează societățile contemporane. Prin urmare, în această analiză, ne vom concentra asupra structurii instituționale și a rolului votanților în România, după cum urmează:

Parlamentul României, alcătuit din două camere, joacă un rol crucial în procesul legislativ. Camera Deputaților, formată din 322 de membri, are atribuția de a iniția legi, în timp ce Senatul, cu 137 de membri, este responsabil pentru revizuirea și validarea acestora. Această structură bicamerală reflectă principiile separației puterilor enunțate de Montesquieu în lucrarea sa "De l'esprit des lois" (1748), subliniind importanța unei distribuții echilibrate a puterii pentru prevenirea abuzului. În paralel, Președintele României, cu prerogative executive și legislative, devine un actor cheie pe scena internațională, conturând astfel un cadru în care participarea electorală dobândește o relevanță esențială. Mai departe, conceptul de vot este abordat de John Stuart Mill în "Considerations on Representative Government" (1861), care susține că exercițiul dreptului de vot nu este doar o liberă alegere, ci și o obligație morală, contribuind la consolidarea democrației[20]. Totuși, datele recente sugerează o apatie electorală îngrijorătoare în rândul alegătorilor români. Conform Institutului Național de Statistică, prezența la vot la alegerile parlamentare din 2020 a fost de doar 31,84%, iar în 2024 a crescut ușor, atingând 33,26%, evidențiind o tendință care poate favoriza manipularea informațiilor și perpetuarea unor structuri de putere ineficiente. Această stagnare este accentuată de o insuficientă educație civică, un fenomen discutat de Steven Levitsky și Daniel Ziblatt în studiul "How Democracies Die" (2018), care atrag atenția asupra vulnerabilității democrației nu doar la corupție, ci și la ignoranța politică.

În această lumină, democrația și autarhia se conturează ca două concepte interdependente în peisajul politic contemporan. Așadar, se pretinde că mișcările populiste din Europa, care adoptă politici protecționiste, nu doar că subminează solidaritatea europeană, dar ar sugera și o tendință spre autarhie. Această realitate, corelată cu dezbaterile actuale privind eficiența statului din perspectiva anarho-capitalismului, evidențiază necesitatea de a reevalua funcțiile democrației liberale în fața provocărilor contemporane. În paralel, globalismul se prezintă ca o viziune a unei economii interconectate la nivel mondial, dar este, în același timp, perceput de critici, inclusiv din rândul mișcărilor populiste și naționaliste, ca o amenințare la adresa suveranității naționale. Zygmunt Bauman (1998) afirmă că "globalizarea nu este o simplă tendință economică, ci un proces complex care transformă fundamental identitățile naționale" (p. 75). În alte cuvinte, această interdependență între națiuni generează reacții naționaliste, amplificate de temerile legate de migrație și riscurile pentru identitatea culturală.

Astfel, patriotismul și suveranismul își găsesc locul, punând accentul pe protejarea autonomiei naționale față de influențe externe destabilizatoare. Dani Rodrik (2017) descrie patriotismul ca o formă profundă de atașament față de propria țară, o noțiune relevantă în era globalizării. În volumul său "Straight Talk on Trade", Rodrik subliniază că provocările globalizării pot intensifica tensiunile interne, prin apelurile la suveranitate tot mai evidente. De exemplu, mișcările suveraniste din Europa, precum cele din jurul Brexit-ului, reflectă o reacție modernă împotriva sentimentului de diluare a identității naționale. Această sferă este amplificată de populism, definit de Cas Mudde (2016) ca o ideologie ce separă societatea în "poporul pur" și "elita coruptă". Populismul a devenit un instrument utilizat în campaniile electorale din UE și Statele Unite ale Americii, în care identitatea națională este mobilizată pentru stigmatizarea adversarilor politici[21]. 

Dincolo de acestea, în era digitalizării, propaganda s-a transformat într-un instrument crucial pentru guverne și partide politice, având un impact semnificativ asupra modului în care sunt percepute valorile culturale și politice. Jacques Ellul, în magnum opus-ul său "Propaganda: The Formation of Men's Attitudes" (1965), sugerează că acest tip de comunicare nu urmărește informarea, ci manipularea convingerilor și comportamentelor preexistente ale alegătorilor. Manipularea devine evidentă în exemple precum fenomenele "russkiy mir"  și "neomarxismul occidental", care utilizează controlul informației pentru a susține un regim autoritar. În contextul românesc contemporan, rolul propagandei capătă o relevanță crescută, în special în ceea ce privește atacurile furibunde recent formulate împotriva unor politicieni considerați indezirabili, precum Anamaria Gavrilă, președinta partidului POT, dar și asupra candidaților la alegerile prezidențiale: Diana Iovanovici-Șoșoacă, reprezentanta partidului SOS, Alexandra Păcuraru din partea ADN și Ana Birchall, candidat independent. Aceste atacuri ilustrează vulnerabilitatea cetățenilor în fața proceselor de calomnie, denigrare și cyberbullying, subliniind astfel importanța capitalului cultural și a competențelor critice, așa cum este prezentat de sociologul Pierre Bourdieu.

În concluzie, analiza interacțiunii dintre democrație, naționalism, populism, neomarxism și propagandă devine esențială pentru a înțelege nu doar circumstanțele politice imediate, ci și implicațiile pe termen lung pentru unitatea socială și sănătatea democratică.

Capitolul III: Reevaluarea criticii politice în peisajul natal: Tensiuni ideologice și reacții sociale în jurul figurilor Elenei Lasconi și Călin Georgescu

Acest capitol are ca obiectiv analiza criticilor politice care gravitează în jurul figurilor Elenei Lasconi și Călin Georgescu, evidențiind cum teme precum integritatea, abilitățile de conducere, valorile tradiționale, subordonarea externă și manipularea informației contribuie în mod exponențial la formarea percepțiilor electoratului românesc. Criticile formulate la adresa acestor politicieni sunt adesea amplificate de conceptele discutate anterior în Capitolul II, cum ar fi suveranismul și naționalismul, care nu doar că influențează, dar și conturează percepția alegătorului în fața alegerilor din 8 decembrie 2024. 

2.1. Critica Elenei Lasconi: O diversificare a viziunilor politice și existențiale în România modernă

Într-o eră marcată de diviziuni și instabilitate politică, figura Elenei Lasconi reiese ca un simbol emblamatic al tensiunilor ideologice și sociale din contemporaneitate. Secțiunea de față se va concentra asupra analizei criticilor ce îi sunt adresate, investigând implicațiile acestor reacții și subliniind cadrul mai vast al relației dintre individ, putere și idealurile politice. Pentru a înțelege substanța criticilor ce o vizează pe Elena Lasconi, este imperios să ne întoarcem către caracteristicile filosofice și psihologice care conturează percepțiile și comportamentele umane. Conceptul de "banalitatea răului"[22], introdus de Hannah Arendt, sugerează că acțiunile umane nu sunt întotdeauna motivate de intenții malefice, ci pot proveni dintr-o supunere față de normele și valorile dominatoare ale societății, după cum urnează:

• Integritatea și etica politică: O critică majoră se îndreaptă către apartenența sa la Uniunea Salvați România (USR) și coalițiile propuse cu PSD, PNL, UDMR, entități percepute ca fiind afectate grav de corupție. Această asociere naște suspiciuni din partea electoratului, care interpretează implicarea sa ca o perpetuare a problemelor politice anterioare, caracterizate printr-o absență a transparenței și integrității.
• Capacitatea de leadership și autenticitatea: Critica adresată capacității de conducere a Elenei Lasconi, asociată adesea cu o carență de cultură politică dovedită, superficialitate și lipsă de inspirație, pune în discuție un aspect central al exercitării leadership-ului: autenticitatea. Søren Kierkegaard, recunoscut ca părintele existențialismului, subliniază autenticitatea ca o valoare esențială în existența umană, legată de responsabilitatea individului pentru propriile alegeri și adaptarea la un mediu constant schimbător. În acest punct, detractorii candidatei Elena Lasconi afirmă că natura sa și alegerile făcute reflectă lipsa trăsăturilor esențiale unui lider de stat veritabil.
• Valorile tradiționale și identitatea națională: Implicațiile criticilor la adresa Elenei Lasconi se concentrează asupra pozițiilor sale referitoare la valorile tradiționale, în special în domeniile familiei, religiei și patriotismului. Filosoful Alasdair MacIntyre, în lucrarea sa "After Virtue: A Study in Moral Theory"[23], susține că valorile constituie fundația identității, atât la nivel individual, cât și colectiv. Așadar, opoziția față de pozițiile lui Lasconi devine o reacție la convingerea că abaterile de la aceste valori esențiale fragilizează și subminează conceptul de bine comun.
• Subordonarea externă: influențe și configurații geopolitice: Criticile aduse Elenei Lasconi reflectă anxietăți de grad ridicat legate de suveranitate, în special în contextul relațiilor sale cu Uniunea Europeană și Ucraina anului 2024 (vezi frica în gândirea filosofică a lui Jean-Paul Sartre).
• Manipularea în era digitală: Detractorii acuză că Lasconi recurge la manipularea digitală pentru a-și propaga agenda electorală, compromițând astfel integritatea procesului electoral și generând o iluzie de susținere populară ce nu reflectă realitatea alegătorilor.
• Utopii și nostalgii: critica viziunilor politice: Declarațiile sale privind apartenența la centru-dreapta sunt uneori contrazise de pozițiile politice pe care le adoptă, ceea ce ridică întrebări cu privire la coerența ideologică a acestora. Un exemplu pertinent în acest sens este susținerea sa pentru legalizarea adopției de către cupluri de același sex, un subiect care tradițional este asociat mai degrabă cu o agendă de stânga. 
• Critica propunerilor de dezvoltare economică: Planurile de dezvoltare propuse de Lasconi sunt uneori considerate utopice, fiind percepute ca nerealiste în raport cu complexitatea problemelor cu care se confruntă societatea românească, evidențiind discrepanțele între aspirațiile sale și realitățile politice.
• Analiza discursului politic: Criticile formulate împotriva doamnei Lasconi se referă și la retorica sa, uneori considerată agresivă și capabilă să incite la ură șI violență. Ludwig Wittgenstein sugerează că limbajul depășește simpla comunicare, având rolul unui instrument de construcție a realității. Astfel, utilizarea strategică a limbajului în discursul politic nu doar că mobilizează adversarii politici, ci și susținătorii acestora, influențând în sensul nedorit percepțiile și atitudinile colective.
• Tipuri de sofisme utilizate în context politic:

1. Ad Hominem (atac la persoană): În special, se observă aceasta în atacurile la adresa lui Georgescu, care sunt caracterizate prin etichete denigratoare în emisiuni, cum ar fi denumirea acestuia ca fiind "nebun". Acestea se concentrează pe discreditarea individului, în loc să abordeze argumentele sale.
2. False Dilemma (falsă dilemă) : Această strategie argumentativă devine evidentă atunci când se susține că, dacă cineva nu este de acord cu anumite poziții ale partidului sau ale alianței (de exemplu, USR și Noua Alianță), acea persoană se află, prin urmare, împotriva democrației. Aceasta simplifică excesiv situația, ignorând nuanțele și complexitatea dezbaterii politice.
3. Slippery Slope (panta alunecoasă): Folosirea acestei forme de argumentare sugerează că acceptarea unei idei sau propuneri minore va duce inevitabil la urmări negative extreme, fără a justifica această tranziție.
4. Straw Man (omul de paie): Aceasta se manifestă prin distorsionarea poziției opuse astfel încât să fie mai ușor de atacat, în loc să se confrunte cu argumentele formulate de adversari.
5. Hasty Generalization (generalizare pripită): Această formă de argumentație se bazează pe concluzii tragice făcute din exemple limitate, ceea ce afectează validitatea generalizărilor formulate.
6. Red Herring (distragerea atenției): Aceasta constă în introducerea unei informații irelevante, care are rolul de a distrage atenția de la subiectul principal al discuției.

2.2. Călin Georgescu: Un simbol al ambivalențelor și provocărilor în peisajul politic postmodern

Într-un cadru global caracterizat prin progrese tehnologice continue și transformări socio-politice de amploare, figura lui Călin Georgescu se conturează ca un simbol pertinent al societății românești contemporane. Criticile formulate la adresa sa reflectă o gamă variată de perspective filosofice, sociologice și politice, contribuind la o analiză complexă a contradicțiilor actuale de pe plaiul mioritic.

• Integritatea și etica politică: Acuzațiile referitoare la implicațiile lui Georgescu cu structuri controversate din istoria recentă a României, precum Departamentul Securității Statului, generează dezbateri aprinse. Aceste discuții pun în lumină întrebări legate de responsabilitatea politică și de memoria colectivă, invitând la o reexaminare a standardelor etice aplicate liderilor politici.
• Capacitatea de leadership și autenticitatea: Criticile ce îl cataloghează pe Georgescu drept un "impostor" cheamă la o reflecție asupra anxietății colective contemporane față de idei inovatoare și provocatoare. Inclusiv în contexte teoretice popperiene, examinarea acestor idei devine esențială pentru avansarea gândirii critice. Mai mult, acuzațiile conform cărora acesta ar suferi de delir mistic și mesianism, asociate cu trăsături psihologice precum narcisismul și psihopatia, ilustrează o tentativă de demonizare a protagonistului politic. Deși aceste acuzații nu au fost fundamentate cu dovezi empirice, ele contribuie la consolidarea unei imagini negative asupra candidaturii sale, sugerând o formă de stigmatizare politică. În plus, Georgescu este acuzat de șovinism și demagogie, etichete care servesc la crearea unei narațiuni negative despre viziunea și intențiile sale politice.
• Valorile tradiționale și identitatea națională: Advocacy-ul său pentru o reîntoarcere la "rădăcini" este adesea interpretat ca un ecou al naționalismului istoric și misoginiei, având potențialul de a genera riscuri de extremism. Această retorică ridică întrebări delicate cu privire la echilibrul necesar între păstrarea tradițiilor și evitarea deviațiilor ideologice exclusive.
• Subordonarea externă: influențe și configurații geopolitice: Pozițiile exprimate de Georgescu "contestă angajamentele" internaționale ale României față de UE și NATO, provocând o reflecție asupra suveranității naționale și a repercusiunilor geopolitice ale acesteia în era globalizării, în special în raport cu Statele Unite ale Americii (vezi influența trumpismului asupra lui Georgescu).
• Manipularea informației în era digitală: Critica sugerează că Georgescu ar putea apela la tactici de manipulare a informației pentru a distorsiona realitatea politică, ceea ce reflectă vulnerabilitățile electoratului tânăr. Această dinamică evidențiază complexitatea interacțiunii dintre tehnologie, percepția publicului și exercitarea democratică.
• Utopii și nostalgii: critica viziunilor politice: Acuzațiile de extremism hibrid (conservator, monarhist, comunist, legionar, fascist etc.) și dorința de a restaura România într-o "epocă anterioară" subliniază temerile adânci legate de necunoscut, conturând o posibilă regresie ideologică ce ar putea compromite dezbaterea publică și solidaritatea socială.
• Critica propunerilor de dezvoltare economică: Propunerile formulate de Georgescu pentru implementarea unor planuri de dezvoltare orientate către o economie distributivă, similare celor adoptate în Polonia, sunt adesea clasificate drept fantasmagorice, adică fiind percepute nerealizabile în contextul complexității obstacolelor cu care se confruntă societatea românească. De exemplu, inițiativele de economie socială și cooperativă, care funcționează în țări precum Spania (în special în regiunea Țării Bascilor), Italia (unde modelul cooperativei a fost o parte importantă a economiei locale), sau modelele nordice (precum cele din Suedia, Danemarca, Norvegia și Finlanda) oferă o bază de inspirație, dar necesită condiții specifice de implementare și acceptare socială. În comparație, alte regiuni precum țările din Europa de Est sau cele din America Latină au experimentat, de asemenea, forme de economie distributivă, dar cu diverse rezultate și provocări. De exemplu, în Brazilia, programele de transfer de bani, precum Bolsa Família, au avut un impact semnificativ în reducerea sărăciei, dar realizarea unei economii complet distributive rămâne un obiectiv complex de atins[25]. Astfel, contextele naționale specifice, culturile economice, precum și structurile politice influențează modul în care ideile propuse de Georgescu pot fi percepute ca simple fabulații sau, din contra, realizabile într-o societate dată.
• Analiza discursului politic: Criticile la adresa lui Georgescu dezvăluie tendința sa de a promova un paradigmism spiritual asociat cu tradiții ezoterice, perceput ca o amenințare la adresa identității naționale românești și a economiei cu capital religios tradițional acceptat. Acest aspect subliniază o intersecție complexă între idealurile spirituale și provocările politice contemporane.

• Tipuri de sofisme utilizate:

1. Apelul la autoritate: Această formă de argumentare se manifestă prin citarea unor filosofi, sociologi, sau poeți recunoscuți atât din istorie, cât și din contemporaneitate, pentru a susține un punct de vedere sau o afirmație. Această tactică poate crea o iluzie de validitate și credibilitate, deși nu întotdeauna argumentul în sine este solid.
2. Red Herring: Aceasta este o tehnică de distragere a atenției, prin introducerea unui subiect irelevant în discuție, ceea ce face ca atenția să fie deviată de la problema centrală.
3. Apelul la ignoranță: Se referă la argumente care susțin existența extratereștrilor sau la teorii legate de aselenizare, afirmând că absența unei dovezi concludente împotriva acestor idei înseamnă că ele sunt adevărate. Această abordare subliniază lacunele în cunoaștere ca fiind dovezi în favoarea anumitor teorii.
4. Panta alunecoasă: Această formă de raționament sugerează că o decizie sau un act minor va conduce inevitabil la consecințe grave și nedorite, fără a oferi dovezi concrete pentru a susține această afirmație.

Analiza criticilor formulate în cazul Elenei Lasconi și al lui Călin Georgescu deschide o fereastră asupra complexității relațiilor ideologice și sociale din România contemporană. Fiecare protagonist politic răspunde provocărilor actuale printr-o sinteză a aspirațiilor ideale și a realităților politice fluctuante. În acest context, devine evident nu doar pluralitatea tipologiilor de gândire politică, ci și inevitabila intersecție dintre idealismul electoral și pragmatismul social. Așadar, abilitatea de a naviga prin aceste tensiuni și contradicții va fi crucială pentru viitorul politic al României, într-o epocă definită de rapiditate și imprevizibilitate, unde căutarea sensului și a stabilității rămâne o provocare constantă.

Capitolul IV: Inteligența Artificială, războiul informațional și ingineria socială

În prezent, contextul politic și social este din ce în ce mai influențat de interdependența informațională și de progresele tehnologice, având ca rezultat o intersecție complexă între inteligența artificială, războiul asimetric hibrid și ingineria socială. Acest capitol își propune să exploreze aceste dimensiuni în cazul candidaților Elena Lasconi și Călin Georgescu, analizând modul în care tehnologiile de comunicare și strategiile de marketing electoral modelează percepțiile alegătorilor și comportamentele acestora în cadrul proceselor electorale.

• Nebuloasa politică și refractarismul cetățenesc: Trecând dincolo de inițialele reticențe față de fragmentarea peisajului electoral, observăm o ajustare a frontierelor de demarcare între candidați, în special în cazul lui Călin Georgescu. Aceasta se distinge nu doar prin expunerea clară a viziunilor, ci și printr-o serie de declarații care generează contradicții, atrăgând astfel o atenție considerabilă. În alte cuvinte, prezența acestuia pe scena politică pare a răspunde nevoilor cetățenilor, care se confruntă cu o erodare a încrederii în structurile politice tradiționale. În acest context, partidele clasice precum PSD și PNL, văzute ca purtătoare ale unor tradiții politice ineficace, își pierd din atracție, generând astfel o dorință pentru candidați independenți. Georgescu, adresându-se unui public divers, dar interconectat, prin capacitatea sa de a-și metamorfoza constant brandul personal și de a utiliza tehnici experimentale de comunicare și marketing politic, devine o figură dinamică ce răspunde aspirațiilor colective.
• Motivațiile sociale și politice ale ascensiunii: Pe de altă parte, ascensiunea Elenei Lasconi se plasează în centrul unei dorințe acute pentru justiție socială privitoare la abuzurilor asupra femeilor și la nemulțumirea tinerilor din comunitățile minoritate LGBTQIA+ față de clasa politică actuală. Acest sentiment este legat de percepția unui atac împotriva democrației, stimulând astfel susținerea pentru aceasta. Aici, Mikhail Bakhtin subliniază prin conceptul de dialogism că orice comunicare reflectă interacțiunea între numeroase voci sociale; în acest cadru, Lasconi se poziționează ca un agent al acestor perspective.
• Reconstrucția imaginarului politic: În continuare, discursul lui Georgescu este relevant atât pentru păturile sociale defavorizate, cât și pentru un segment semnificativ al electoratului educat, în timp ce Elena Lasconi caută să capteze atenția prin apeluri la incluziune și pluralism. În acest sens, Hannah Arendt, în "The Human Condition", subliniază că acțiunea politică autentică derivă din interacțiuni sincere între indivizi. Acești candidați prezidențali utilizează interacțiunile sociale, care depășesc comunicarea electorală tradițională, pentru a construi un imaginar politic al alegerii individuale.
• Strategia de comunicare și angajamentul față de audiență: Călin Georgescu demonstrează abilități excepționale în comunicarea politică, având o intuiție subtilă asupra nevoilor audienței sale, asemenea contracandidatei, Elena Lasconi, care se remarcă prin cunoașterea experențială. Amândoi dispun de capacitate mare de adaptabilitate și flexibilitate. În acest sens, Edward Bernays, în lucrarea sa "Propaganda", evidențiază necesitatea adaptării mesajelor pentru a se alinia cu așteptările publicului.
• Critica retoricii tradiționale și disonanța cognitivă: Ambii candidați critică frecvent retorica politică tradițională a partidelor consacrate, care adesea subestimează inteligența alegătorilor. Însă, este bine de menționat, ambii au o problemă în comunicarea cu presa. Totuși, critica adusă politicienilor din establishmentul clasic generează o reacție de solidaritate din partea cetățenilor afectați de inechități, consolidând astfel percepția pozitivă asupra ambelor candidaturi.

• Noile canale de comunicare și percepția sceptică: În contextul interacțiunii omului modern cu informația digitală, tinerii alegători, motivați de dorința de a-și dezvolta propriile perspective și doctrine, optează să susțină atât candidații individuali, cât și diversele propuneri politice. Manuel Castells analizează în lucrarea sa "The Information Age" modul în care tehnologiile emergente contribuie la apariția activismului și mobilizării sociale[23], constituind astfel componente fundamentale ale campaniilor electorale din prezent (vezi Fereastra Overton).
• Contextul social și politic: Dinamicile alegerilor promovate de ambii candidați răspund unui sentiment endemic de nedreptate și neglijare perceput de societate, amplificat de o criză economică. Conceptul de alienare socială, așa cum a fost formulat de Karl Marx, și la polul opus, de conservatorul Roger Scruton, oferă o bază teoretică relevantă pentru a înțelege această percepție și cum aceasta afectează comportamentele electorale.
• Implicatii și perspective finale: În concluzie, ascensiunea Elenei Lasconi și a lui Călin Georgescu evidențiază o căutare urgentă de schimbări majore în peisajul politic românesc. Deși cele două candidaturi reflectă viziuni divergente, ele împărtășesc aspirații benefice pentru societate, fiecare prin intermediul propriilor abordări strategice.

Concluzie:

Studiul "EU CU CINE VOTEZ? Mintea moralistă, identitatea electorală și dinamica politică în România" propune o investigație exhaustivă asupra spiritului electoral românesc, având ca epicentru analiză  figurilor Elenei Lasconi și Călin Georgescu în perspectiva alegerilor prezidențiale din 2024. Într-o lume marcată de polarizări ideologice și de o fragmentare a discursurilor politice, lucrarea aduce la lumină complexitatea interacțiunilor dintre moralitate, identitate și alegerea democratică prin prisma teoriei lui Jonathan Haidt referitoare la mintea moralistă și la configurațiile axiologice ale societății contemporane.

Focalizându-se pe dimensiunile ontologico-epistemice ale fenomenului electoral, am examinat modul în care judecățile morale, adesea ancorate în intuiții emoționale profund sedimentate, modelează alegerea politică și contribuie la configurarea identității electorale. Criticile formulate în jurul celor două personalități politice reflectă nu doar o tensiune între valori tradiționale și aspirații progresiste, ci și o anxietate socială mai amplă, generată de percepția corupției și de nevoia acută de profesionalism, autenticitate și integritate în sfera publică.

Prin prisma conceptului de "tribalism moral" propus de Haidt, analiza relevă că rafinamentul structurilor de cooperare socială și exigențele responsabilității civice se află sub égida unei polarizări care, deși poate promova coeziunea internă a grupurilor, duce la disfuncționalități în dialogul intercultural și la exacerbarea antagonismelor. De asemenea, lucrarea subliniază imposibilitatea unei înțelegeri unidimensionale a fenomenelor electorale, invitând la o reevaluare a preconcepțiilor și prejudecăților care îngrădesc raționamentul critic moral. Într-o epocă a digitalizării, unde informația circulă cu rapiditate fulgerătoare, responsabilitatea alegătorului în procesul electoral devine imperativă, necesitând o educație civică solidă și o capacitate de discernământ cultivată pentru a contracara efectele dezinformării și manipulării.

 În final, procesul electoral devine o reflecție a moralității în acțiune, un testament al capacității noastre de a naviga prin complexitatea diversității umane și de a reconcilia interesele individuale cu binele colectiv, afirmând astfel potențialul transformator al alegerilor noastre pentru viitorul societății românești.

BIBLIOGRAFIE

1. Rodrik, D. (2017). Straight talk on trade: Ideas for a sane world economy. Princeton: Princeton University Press.
2. Mudde, C. (2017). Populism: A very short introduction. Oxford: Oxford University Press.
3. MacIntyre, A. (1981). After virtue: A study in moral theory. Notre Dame: University of Notre Dame Press.
4. Levitsky, S., & Ziblatt, D. (2018). How democracies die. New York: Crown Publishing.
5. Haidt, J. (2012). The righteous mind: Why good people are divided by politics and religion. New York: Pantheon Books.
6. Ellul, J. (1965). Propaganda: The formation of men's attitudes. New York: Knopf.
7. Castells, M. (1996). The information age: Economy, society, and culture (Vol. 1: The rise of the network society). Cambridge: Blackwell Publishing.
8. Bourdieu, P. (1991). Language and symbolic power. Cambridge: Harvard University Press.
9. Bernays, E. (1928). Propaganda. New York: Horace Liveright.
10. Bauman, Z. (1998). Globalization: The human consequences. New York: Columbia University Press.
11. Arendt, H. (1958). The human condition. Chicago: University of Chicago Press.

Categories: psychology, philosophy, culture, politics

Genre: Interdisciplinary Essay

Reading Level: Master's Degree