Filosofia religiilor și căutarea iluminării în inima omului bun: în dialog cu Petru Creția și Ioan Petru Culianu

În această dimensiune a manipulărilor și a altor zeci de gânduri perverse, funestul limbaj și act al abuzului de putere devine un bilet sigur spre infern. Aceste mici detalii, alcătuite din intenții, idei, gânduri și fapte, se cristalizează în repetate manifestări grotești ale vocabularului care reflectă narcisismul, ipocrizia, prostia și lipsa de autenticitate. Așadar, am putea susține că "abuzul de cuvânt", în mod gradual, se metamorfozează într-o "poluare conceptuală", care, în cele din urmă, dă naștere unei culturi a urâtului.

Totuși, este esențial să subliniem că omul bun nu se află în aceleași împrejurări; ca exemplu, frica de a ajunge în iad sau chiar dorința de a-și asigura un loc în rai nu îi determină natura umană. Căci "credința cea mai intensă și mai pură se situează dincolo de orice criteriu de răsplată și pedeapsă."[1]. Așa cum se observă în integritatea ființei sale, omul bun acționează dintr-o conștiință limpede, liniștită și pură, adică nealterată, neavând frică de judecata acestei lumi sau a celeilalte. Carevasăzică, "poate omul cu frica lui de Dumnezeu este necesar bunului mers al realității, dar nu în el rezidă paradigma credinței, și nici în cel care recurge în relația cu Dumnezeu, la indiferent ce formă mercantilistă, căci acela nu are cugetul curat"[2]. Faptele omului frumos, deci, nu sunt ghidate de un mecanism tranzacțional; din contră, el înțelege că cea mai înaltă faptă bună este, în esență, aceea care rămâne uitată, necontabilizată.

Înțelepciunea, onoarea, moderația, prudența și onestitatea îl conduc pe omul bun în alegerea cu grijă a cui va fi destinată prietenia sa. "Omul înzestrat cu noblețea inimii își acordă încrederea a priori, până la proba contrară. În contrast, cel meschin cu timpul, banii și încrederea sa, poate fi meschin și în sensul că nu e în stare să primească cu încredere binele pe care vrei să i-l faci, căci nu crede în bunele intenții și în buna-credință a nimănui și se întreabă în fața unui act generos și dezinteresat, ce urmărești de la el"[3]. În sens opus, "omul deplin, cel înzestrat cu dârzenie morală și judecată cumpănită și cu putere de viață, nu se lasă amăgit de dezamăgire și nu lasă ca dezamăgirea lui pentru un lucru sau altul să se transforme în deznădejde".[4] 

Astfel, omul bun își cultivă și întărește constant curajul, răbdarea, sensibilitatea și blândețea. "Blândețea este diferită de politețe sau cuviință, acestea din urmă fiind însoțite de o neutralitate a sentimentelor; blândețea ține de puterea noastră de iubire (în sensul de agape sau caritas și este una din manifestările ei, cum spune desluşit Sfântul Pavel. Am putea crede că este o însuşire înnăscută și desigur sunt oameni înzestrați de fire cu mai multă blândețe decât alții. Dar blândețea se poate şi cultiva. Trebuie însă din capul locului să ne ferim de o greşită înțelegere: blândeţea nu are nimic de-a face cu slăbiciunea, cu lipsa de fermitate, cu toleranța vinovată sau cu nepăsarea. Numai că rigoarea morală e departe de a fi totuna cu rigorismul moral sau cu încruntarea justițiară." [5] Toate virtuțile enumerate anterior, precum și demnitatea, cinstea, vrednicia, voința și speranța, nu au de-a face cu toleranța patologică totalitară și nici cu un conformism instituțional sau familial; ci aceste virtuți sunt inextricabil legate de dragoste.

Dragostea aceasta, izvorâtă din abundența sa de frumos, cunoaștere, dreptate și bunătate, se transformă într-o oază de creativitate, profesionalism și compasiune. Fiind o entitate umană divină, omul bun nu poate forța pe nimeni să fie asemenea sieși, ci cel mult îi poate îndruma pe ceilalți înspre a gândi, a simți și a înfăptui binele. Această lumină latentă se naște din întuneric, din sclipiri, umbre și penumbre, și prin voința și munca asiduă de a le transmuta. În acest sens, întunericul își are rostul său, ajutându-ne și protejându-ne, dar nu trebuie să devină o stare permanentă. El poate coexista cu lumina, asemenea lunii care strălucește în miezul nopții sau stelelor ce își arată splendoarea. De aceea, sufletul tău ar trebui să radieze asemenea unei luni în continuă creștere, iar mintea ta ar trebui să funcționeze în armonie cu inima, asemenea soarelui ce reflectă lumina lunii.

Din păcate, dragă prieten, conexiunea dintre inima, mintea, corpul și sufletul tău a fost sever afectată, deconectată timp de prea mulți ani, chiar înainte de a ne întâlni. Asemenea altora, ce au devenit predicatori ai hedonismului, progresul tău este îngrijorător, mimând un zbor grandios, cu capul în jos, înspre iad. Personal, ca o prietenă devotată ce îți sunt, îmi exprim întristarea, văzând că te afli mult mai aproape de porțile infernului decât de cele ale raiului. Înăuntrul tău răsună prea multe voci și personalități, adesea lăsate pradă relativismului moral; este așadar necesar să alegi, să optezi pentru autenticitatea ta, aceea care poate crea un adevărat rai în această dimensiune și, deopotrivă, în cea de dincolo. 

Tocmai de aceea, din această rețea a confesiunilor tale mincinoase față de tine însuți, oglindă[6] a unei lașități spirituale, consider că este imperativ să ne distanțăm, pentru a închide astfel circuitul de codependență ce ne leagă, permițând deschiderea unui nou drum, plin de transformări plăcute. Pentru că dragostea înseamnă a ști când să te îndepărtezi pentru a nu face rău și a cunoaște cum să te apropii pentru a mângâia. Dragostea, povestea unei stele care nu a apus, opera divinității despre o tămăduitoare prietenie, eternă, candidă îmbrățișare, inimă pusă pe inimă în rugăciune, este plină de afecțiune, dar demnă în iubirea ei cea mare.

În sfârșit, este necesar să recunoaștem că fapta bună, în măsura în care se desfășoară sub imperiul unei logici a bunului-simț și a unei consecvențe, devine un act de virtute integral, neafectat de nici o restricție personală sau limită circumstanțială. În această logică, dacă ne oferim să ajutăm un individ invalid să traverseze strada, este clar că nu vom lăsa această acțiune să rămână în zona intermediară, care ar putea sugera o îndoielnică cugetare a demnității și integrității noastre. Acest principiu se aplică și în exemplul înfăptuit de Iisus Hristos, care, atunci când i-a redat vedea orbului, în mod propriu sau figurativ, material sau metafizic, a demonstrat o consecvență și o sinceritate înaintea lui Dumnezeu, prin faptul că nu a realizat doar o parte din procesul de vindecare, ci însuși întregul. În felul acesta, precum spovedania mincinoasă și promisiunea pe jumătate ținută sunt considerate nule și inacceptabile, tot așa – în ideea în care poți înfăptui binele până la capăt – și fapta bună făcută pe jumătate este lipsită de valoare morală și spirituală.

"Toate aceste supraconcepte presupun un plan supralogic, supradeterminat planului logico-discursiv. Teoria lui Rudolf Otto despre conceptele care schematizează numinosul despre care vorbim se referă la aceste supraconcepte.[7] Această schematizare nu implică accesul intelectului noetic la transcendent, ci doar articularea principiilor lui "în jurul" și "dedesubtul" nedeterminării absolute și supraraționale a numinosului (mistic). În teologia medievală, Meister Eckhart face distincția între intelllectus care e contemplativ și ratio care e logic. Câteva exemple relevante din modernitate ar fi Spinoza cu iubirea intelectuală de Dumnezeu[8] și Hegel unde contemplația intelectuală e centrală în gândirea speculativă din Știința logicii."[9]

Astfel, am încredere în tine că vei reuși să navighezi prin noaptea întunecată a sufletului tău[10], îndreptându-te înspre realizarea de sine, având certitudinea că, în final, te vei găsi adăpostit, nu în brațele vreunei instituții efemere, ci în cele ale divinității însăși. Căci, în esența sa, omul bun – acel copil al lui Dumnezeu – poate să exceleze în orice religie ar fi, fie ea creștină, musulmană, iudaică sau chiar păgână, deoarece "ființa lui Dumnezeu nu trebuie făurită de credința noastră după modelul autorităților pământești; orice credință care se afirmă ca singura îndreptățită și, în numele ei, tăgăduiește libertatea orișicui de a crede în orișice vine în contrazicere gravă cu voința Domnului, care ne-a făurit ca ființe libere; orice exclusivism, orice fanatism și orice persecuție, oricât de larg ar fi atestate de istorie se situează într-o zonă atât de apropiată de omenescul său, încât pare infinit departe de Dumnezeu"[11]. Problema, deci, în acest context contemporan, nu o mai constituie instrumentul denumit religie, ci alegerea ta conștientă cu privire la modul în care vei folosi această pârghie. În fond, chiar și în cazul în care înțelegem că omul care din naivitate a săvârșit un păcat trebuie compătimit și ajutat, ci nu aspru judecat, "la sfârşit va fi întrebat despre iubire"[12]. Așadar, vei alege să îmbrățișezi binele, sau vei rămâne în capcana abuzului de putere?

În lumina acestora, îmi permit să îți aduc la cunoștință o problemă deosebită: în zori, ți-am observat corpul sufletului dezintegrat și m-am cutremurat. Dragă prieten, în aceste clipe de reflecție, mă rog cu adâncă sinceritate, întristare și nădejde pentru binele tău. Ar trebui să îți mai spun tot din propria dramă, traumă și experiență, asemenea tuturor scrierilor acestora, când încrederea în sine sau în cei din jur se clatină, se deschide, reaprinde ori mărește o cale către o încredere mai profundă și restauratoare, ce izvorăște din sufletul lumii, care este sursa eternă a dragostei. Așadar, dragostea depășește simpla clasificare de substantiv sau verb; ea este o entitate vie, complexă, ce reprezintă forța motrice a lumilor văzute și nevăzute. Ori, după cum îți împărtășeam într-un dialog mai vechi, transcendența (dragostea) este întâlnirea dintre două mâini, care neîncetat se cheamă, atingerea dintre două inimi, care se veghează, testament al prieteniei dintre om și divinitate; ea este de neclintit în a ei tainică mișcare. Drept urmare, dragostea înseamnă a fi iubire și a dărui iubire.

În rândurile următoare, îți voi oferi o serie de exemple elocvente:

 
Când afirm că celălalt îmi este drag, dragostea îmi inspiră dorința de a dărui iubire, chiar prin refuzul acesteia, deoarece văd, aud, simt, și înțeleg că el merită, atenția, grija și afecțiunea mea, sau din contra, merită să mă îndepărtez de el, și să îl iubesc dinlăuntrul, dar din departe. Mergând pe o altă idee, vom spune că, în stadiul de maturizare al dragostei, a fi prudent, nu implică, totuși, o absență a dragostei. De fapt, acționăm cu prudență dintr-o dragoste, față de divinitatea însăși, având în vedere binele cel mai înalt al nostru și al celor din jur. Scepticismul sănătos, despre care vorbește și Roger Scruton în "Foloasele pesimismului și pericolul falsei speranțe", această predispoziție de a ne lăsa ghidați de intuiția divină, adică de glasul lui Dumnezeu, constituie o formă de afirmare și conlucrare cu viața însăși; deoarece orice individ care aspiră să se alinieze voinței divine, este, inevitabil, atent la universul său interior și exterior. O manifestare a discernământului și prudenței stă în latura microcosmică, care este actul intim consensual, dintre două ființe umane, bărbat și femeie, acesta fiind privit ca un act sacru. Atunci când aceste două ființe se unesc, se produce o simbioză, în care aspectele psihice, emoționale și fizice ale fiecăruia se integrează în celălalt. De aici derivă recomandarea abstinenței până la întâlnirea acelei persoane care rezonează în mod pozitiv cu noi, pentru a evita absorbția disfuncționalităților (bolilor) celuilalt. De asemenea, chiar și după întâlnirea cu partenerul compatibil, erosul continuă să fie o responsabilitate, nu o simplă desfășurare a impulsurilor carnale. Cei doi parteneri cunosc, nu dogmatic, ci intrinsec, faptul că iubirea carnală e doar ceață și nămol, dacă sufletele lor se pierd în gol. Aceștia sunt suficient de maturi pentru a înțelege că trupurile sunt, în esență, temple ale sufletelor și minților.

În contextul acesta, "se ştie că Arnobius, ereziolog creştin de origine africană, autor al scrierii Adversus gentes (sau nationes) pe la inceputul secolului al IV-lea, în timpul lui Diocletian, polemizează cu niște adversari pe care-i numeste viri novi, oameni noi. Aceşti viri novi scontează să-şi obțină mintuirea prin trei mijloace: 1) filozofie şi abstinență; 2) magie, care asigură reurcarea sufletului la originea-i celestă; 3) ritualul etrusc, cu sacrificarea de hostia animalis. Prima doctrină vizată de Arnobius este aceea a gnosticilor, aceiaşi probabil împotriva cărora se dezlănțuise Plotin."[13] Ca o paranteză, trebuie avut în vedere că într-o metodă similară, "Guénon inversează ierarhia cunoașterilor supreme, așezând mistica cu contemplația numinoasă suprarațională dedesubtul contemplației intelectuale, crezând că mistica poate fi redusă la o experiență individuală emoțională specifică facultăților finite ale conștiinței și a planului spiritual exoteric. Astfel ajunge să vorbească despre o "elită intelectuală" (păstrătoare a Tradiției Perene) în loc de una mistică." [14]

Mai departe, voi explica porunca "Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți", valabilă pentru cei care doresc să scape de boala narcisismului, și reversul acesteia, "Să te iubești pe tine însuți ca pe aproapele tău", valabilă pentru empați: astfel, din această dragoste, eu, prietena și scriitoarea ta, îmi asum responsabilitatea față de mine însămi și față de cei din jur, în limita posibilităților. Dragostea mea alimentează zelul, focul sacru al pasiunii divine, această ardere de sus în jos, și de jos în sus, care pulsează prin mine și mai departe de mine. Zelul este forța care dă viață dorinței divine și voinței lucrătoare, facilitând astfel realizarea misiunii noastre pe acest pământ. Această flacără, zelul, trebuie reaprinsă, nu prin prisma dogmatică, ci ca formă pură energetică, întru contopirea ei cu sine însăși. Ea se cristalizează printr-un salt de jos în sus, din lumină înspre eternă iluminare, în spiritul mistic creator; căci, din uitare în neuitare, se înfățișează iubirea aceasta. 

Când fiecare individ își îndeplinește destinul propriu, societatea funcționează în mod armonios. Atunci când oamenii deviază de la această traiectorie, consecințele pot fi adesea devastatoare pentru comunitate. Tocmai de aceea, chiar și în fața suferinței din viețile noastre, este imperativ să nu ne pierdem speranța. Dragostea rămâne forța care mișcă și menține vie această lume. De exemplu, indiferent de religia sau de practica spirituală în care ne regăsim, observăm cu toții că divinitatea continuă să ne ofere elementele fundamentale ale existenței, precum soarele și luna, aerul, apa și pământul roditor. Acestea fiind zise, dragostea este refugiu pentru inimile frânte, ziditoare de speranță și dreptate; dragostea este lumina inimilor luminate. 

Dincolo de cele prezentate, dragostea, într-o paletă vastă de forme — eros, philia și agape — își afirmă utilitatea, având ca origine și destinație Divinitatea. Dragostea pură, dar totodată matură, provine din divinitate, se manifestă prin intermediul divinității și se revarsă înapoi în aceasta. Astfel, nu există nimic care să îmi aparțină, nici dragostea pentru cunoaștere, nici dragostea față de mine însămi, nici chiar afecțiunea pe care ți-o port, în semn de prietenie, domniei tale. Toate acestea sunt daruri divine: ochii, gura, mâinile, picioarele, inima, sufletul, visurile și conștiința, mintea, scrisul și destinul meu, în ciuda caracterului personal, sunt, în esența lor, parte a Dumnezeirii. Aceasta este, așadar, vocația noastră supremă: cea de a iubi și de a fi iubiți în acord cu natura divină. În alte cuvinte, mă refer, desigur, la ceea ce, în mod erudit, Rudolf Otto numea mysterium tremendum et fascinans.

Note:

[1] . Creția, P. (2020). *Luminile și umbrele sufletului* (p. 146). Editura Humanitas.

[2]. Idem. Editura Humanitas.

[3]. Ibid. *Încrederea* (p. 74).

[4] . Ibid. *Dezamăgirea* (p. 79).

[5] . Op.cit. *Blândețea* (p. 62).

[6]. Porete, M. (early 14th century). *Oglinda sufletelor simple și anihilate*. obs: conceptul de oglindă*

[7] . Damaschin, I . (1993). *Dogmatica* (p. 15). Ed. Scripta.

[8]. –. (1993). *Omul și devenirea sa după Vedanta* (pp. 28-29). Ed. Scripta.

[9] . –. (1993). *Mistica orientului și mistica occidentului* (pp. 3, 4, 171, 175). Ed. Scripta.

[10] . Ioan al Crucii. (16th century). *Noaptea întunecată a sufletului*.

[11] . Creția, P. (2020). *Op.cit.* (p. 146). Editura Humanitas.

[12] . Ioan al Crucii. *Zicere*.

[13] . Culianu, I. P. (2016). *Experiențe ale extazului* (p. 119). Editura Polirom.

[14] . Diaconu, M. (2021, January 16). *Despre René Guénon și Guenonism*.

[15].  R. Otto.,  (2002). Sacrul. Despre elementul irațional din ideea divinului și despre relația lui cu raționalul (p.60). Ed. Dacia, Cluj-Napoca.

References

Nicoll-Hellen. (2024, August 10). *Pulvis, Umbra et Sapientia: Educația la răscruce de drumuri și arta de a abuza*. Interdisciplinary essay. Publication: ASM. https://shorturl.at/fWpZC

–.  (2024, July 29). *Recenzia cărții: "Foloasele pesimismului și pericolul falsei speranțe", de Roger Scruton*. Comparative thematic review academic paper. Publication: ASM. https://rb.gy/7ci7kq

–. (2024, May 15). *The phenomenology of transcendence: A study of the paradox of life and death, with a metadiscourse on the Holy Trinity*. Interdisciplinary essay. Publication: ASM. https://rb.gy/7xaqu0

–. (2024, March 17). *Postitori de la prostie: Reflecții asupra păcatelor omului modern: O analiză interdisciplinară*. Interdisciplinary essay. Publication: ASM. https://rb.gy/7l9bzd

–. (2024, March 4). *The fragility of faith and redemption: A philosophical reflection on sin and divinity*. Interdisciplinary essay. Publication: ASM. https://shorturl.at/8XY93

–. (2024, February 29). *Recenzia cărții: "Cultura modernă pe înțelesul oamenilor inteligenți", de Roger Scruton*. Thematic review academic paper. Publication: ASM. https://rb.gy/xdl15t

–. (2024, February 25). *Arta transgresivă în România postmodernistă. Cultura urâtului: de la Art Safari la Hidra din Iași*. Research paper. Publication: ASM. https://shorturl.at/qXIBH

–. (2024, February 17). *Lenevirea și vocația: O explorare transformativă în filosofia și mistica creștină medievală. Studiul predicilor lui Meister Eckhart*. Research paper. Publication: ASM. https://shorturl.at/HgOmy

–. (2024, February 12). *În apărarea filozofiei creștine de dogmatismul formal și nihilismul puritan*. Interdisciplinary academic paper. Publication: ASM. https://shorturl.at/FA416

–. (2024, January 28). *Rolul intelectului în societate: O provocare pentru secolul XXI*. Interdisciplinary academic paper. Publication: ASM. https://shorturl.at/BUGyW

–. (2024, January 17). *Acedia în literatura și filosofia medievală: Studiu comparativ: De la Boethius și Dante la Hildegard von Bingen, Sfântul Ioan al Crucii și Marguerite Porete*. Research paper. Publication: ASM. https://shorturl.at/eI0IL

–. (2024, January 10). *Plictisul ca simbol al rupturii de transcendență în filosofia și teologia medievală: O analiză a perspectivelor lui Augustin și Toma d'Aquino*. Research paper. Publication: ASM. https://shorturl.at/yOeG7

–. (2023, December 31). *Kabbalah and Hermetic Qabalah: A comparative analysis of philosophical and psychological implications on the concept of polarity within the Tree of Life*. Research paper. Publication: ASM. https://shorturl.at/C3w0U

–. (2023, October 2). *Recenzia cărții: "Despre natura umană", de Roger Scruton*. Review paper. Publication: ASM. https://rb.gy/0xk9cm

–. (2023, September 22). *O analiză asupra propagandei din perspectiva lui Jacques Ellul*. Review research paper. Publication: ASM.

–.  (2024, June 26). *Neoplatonismul: Despre frumos*. Academic essay. Publication: ASM.  https://shorturl.at/142ck

–. (2022, December 22). *Decalogul intelectualului și nevoința omului de geniu*. Philosophical essay. Publication: ASM.  https://rb.gy/l0k9v3

–. (2022, October). *Sensibilitatea. Barieră sau liant în comunicare?*. Philosophical essay. Publication: ASM. https://rb.gy/3csfzd

Categories: theology, philosophy, esoterica, psychology, ethics, spirituality/mysticism, culture

Genre: Interdisciplinary Essay 

Reading Level: Advanced