Immortalis. Răzvrătirea păcătosului
Așadar, problema care se ridică este una nu doar de comunicare, care, în mod matur și firesc, trebuia realizată de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel însuși, în cazul acesta - după cum am mai specificat în rândurile de mai sus - după consultarea cu ceilalți ierarhi, ci și una de moralitate. De fapt, tocmai acesta e miezul: lipsa curajului, a moralității, a verticalității.
Și trecând Iisus, a văzut un om orb din naștere. Și ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învățătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinții lui, de s-a născut orb? Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinții lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu. Trebuie să fac, până este ziua, lucrările Celui ce M-a trimis pe Mine; că vine noaptea, când nimeni nu poate să lucreze. Atât cât sunt în lume, Lumină a lumii sunt. Acestea zicând, a scuipat jos și a făcut tină din scuipat, și a uns cu tină ochii orbului. Și i-a zis: Mergi de te spală în scăldătoarea Siloamului (care se tâlcuiește: trimis). Deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzând. Iar vecinii și cei ce-l văzuseră mai înainte că era orb ziceau: Nu este acesta cel ce ședea și cerșea? Unii ziceau: El este. Alții ziceau: Nu este el, ci seamănă cu el. Dar acela zicea: Eu sunt. Deci îi ziceau: Cum ți s-au deschis ochii? Acela a răspuns: Omul care se numește Iisus a făcut tină și a uns ochii mei; și mi-a zis: Mergi la scăldătoarea Siloamului și te spală. Deci, ducându-mă și spălându-mă, am văzut. Zis-au lui: Unde este Acela? Și el a zis: Nu știu. L-au dus la farisei pe cel ce fusese oarecând orb. Și era sâmbătă în ziua în care Iisus a făcut tină și i-a deschis ochii. Deci iarăși îl întrebau și fariseii cum a văzut. Iar el le-a zis: Tină a pus pe ochii mei, și m-am spălat și văd. Deci ziceau unii dintre farisei: Acest om nu este de la Dumnezeu, fiindcă nu ține sâmbăta.
Iar alții ziceau: Cum poate un om păcătos să facă asemenea minuni? Și era dezbinare între ei. Au zis deci orbului iarăși: Dar tu ce zici despre El, că ți-a deschis ochii? Iar el a zis că prooroc este. Dar iudeii n-au crezut despre el că era orb și a văzut, până ce n-au chemat pe părinții celui ce vedea. Și i-au întrebat, zicând: Acesta este fiul vostru, despre care ziceți că s-a născut orb? Deci cum vede el acum? Au răspuns deci părinții lui și au zis: Știm că acesta este fiul nostru și că s-a născut orb. Dar cum vede el acum, noi nu știm; sau cine i-a deschis ochii lui, noi nu știm. Întrebați-l pe el; este în vârstă; va vorbi singur despre sine. Acestea le-au spus părinții lui, pentru că se temeau de iudei. Căci iudeii puseseră acum la cale că, dacă cineva va mărturisi că El este Hristos, să fie dat afară din sinagogă. De aceea au zis părinții lui: Este în vârstă; întrebați-l pe el. Deci au chemat a doua oară pe omul care fusese orb și i-au zis: Dă slavă lui Dumnezeu. Noi știm că Omul Acesta e păcătos. A răspuns deci acela: Dacă este păcătos, nu știu. Un lucru știu: că fiind orb, acum văd. Deci i-au zis: Ce ți-a făcut? Cum ți-a deschis ochii? Le-a răspuns: V-am spus acum și n-ați auzit? De ce voiți să auziți iarăși? Nu cumva voiți și voi să vă faceți ucenici ai Lui? Și l-au ocărât și i-au zis: Tu ești ucenic al Aceluia, iar noi suntem ucenici ai lui Moise. Noi știm că Dumnezeu a vorbit lui Moise, iar pe Acesta nu-L știm de unde este.
A răspuns omul și le-a zis: Tocmai în aceasta stă minunea: că voi nu știți de unde este și El mi-a deschis ochii. Și noi știm că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoși; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu și face voia Lui, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu n-ar putea să facă nimic. Au răspuns și i-au zis: În păcate te-ai născut tot, și tu ne înveți pe noi? Și l-au dat afară. Și a auzit Iisus că l-au dat afară. Și, găsindu-l, i-a zis: Crezi tu în Fiul lui Dumnezeu? El a răspuns și a zis: Dar cine este, Doamne, ca să cred în El? Și a zis Iisus: L-ai și văzut! Și Cel ce vorbește cu tine Acela este. Iar el a zis: Cred, Doamne. Și s-a închinat Lui. Și a zis: Spre judecată am venit în lumea aceasta, ca cei care nu văd să vadă, iar cei care văd să fie orbi. Și au auzit acestea unii dintre fariseii, care erau cu El, și I-au zis: Oare și noi suntem orbi? Iisus le-a zis: Dacă ați fi orbi n-ați avea păcat. Dar acum ziceți: Noi vedem. De aceea păcatul rămâne asupra voastră.
Funcția purtătorului de cuvânt nu este una ușoară, după cum bine intuim cu toții, mai cu seamă atunci când aceasta are legătură cu o comunitate religioasă de asemenea anvergură. Ea vine la pachet cu multe beneficii, într-adevăr, dar și cu mult frig, înstrăinare, însingurare și durere. De multe ori el, omul acesta, nu își mai aparține sieși: el nu mai are nici casă, nici masă, nici familie, căci ea/el aparține instituției. Identitatea sa pare a se dilua adesea între granițele timpului, însă rolul său se oprește totuși undeva, acolo unde însuși Întâistătătorul acelei organizații (religioase, căci despre asta vorbim) trebuie să comunice un mesaj care, în fond, poate fi comunicat numai și numai de el.
Trecând de acest aspect, bineînțeles, mă bucură să văd persoane care, în circumstanțele date, rămân alături de un om sau altul: fie de un ierarh, fie de un alt reprezentant. Dar în ce sens, cu ce scop, cu ce interes, mă tot întreb? Acest comentariu nu se adresează cuiva anume, ci el este doar o reflecție. Și mai mult decât orice: cum putem să ne numim creștini, dar să fim atât de plini de venin, de mândrie, de deșertăciune luciferică? Cum îndrăznim a crede lucrul acesta, prin faptul de a fi solidari cu o anumită persoană, vom fi propulsați în aripa intelectuală, de pildă, în așa-numita elită a conservatorismului românesc? Ce nebunie mai e și aceasta? iarăși, de factură politică. Una pe care o văd de mai bine de cinci ani! Ca aceia care spun că un sfânt e mai sfânt decât altul dacă și numai dacă acela aparține de o anumită țară/regiune și, mai cu seamă, dacă e sau nu cu iz ecumenist.
Intelectualul, om al lui Dumnezeu, este primul care se smerește pe sine în fața cerului și a pământului, a tuturor celor văzute și nevăzute! Intelectualul nu poate fi decât un om înțelept și bun, altfel este un ipocrit, un fariseu, un escroc. Iată de ce a ajuns țara aceasta în halul acesta: din lipsa de hrană spirituală, din lipsa lui Dumnezeu! Căci Dumnezeu îi dă omului bun absolut totul: și inteligență, și frumusețe, și dragoste, iar omului îndrăcit, satan, chiar el, cu îngăduința lui Dumnezeu, va veni să îi ia darul: munca, profesia, îndeletnicirea, cunoașterea, sănătatea etc.
Dacă ar fi să îi reproșez acestei instituții ceva, în mod public, ar fi lucrul acesta: De ce nu v-ați certat din timp pe voi înșivă, reprezentanți, angajați și oameni de legătură în egală măsură, pentru a dobândi și a împărtăși cea mai înaltă formă de înțelepciune, dătătoare de har, de frumoase miresme și de viață, smerenia? Căci, iată, mulțime se adună, asemenea filfizonilor, arătând cu degetele unse de patimi unii spre ceilalți, în loc a se ajuta ca frații, în loc a se îmbrățișa? Și fac tabere în Biserica lui Hristos, ignorând, cu o cumplită mârșăvie, că tocmai lucrul acesta mâhnește Inima lui Dumnezeu! De parcă Iisus Hristos ar fi doar o poveste, doar o legendă, o carte veche dintr-un muzeu. Ce tâmp!, ce naiv mod de a privi lucrurile. Omul care refuză să îmbrățișeze smerenia se aruncă pe sine din brațele lui Dumnezeu! Omul acela se izgonește pe sine din Inima Iubirii!
Dar, iată, acesta e momentul nu spre a ne adânci în răutate, în neghiobie, în prostie, într-o nouă și cruntă ignoranță, ci acesta e ceasul în care putem avea o față imaculată; acesta nu e ceasul lașității, ci al dârzeniei de a nu renunța la o viață hristocentrică. De a nu renunța la bine și la frumos, la iubire de dreptate, de a-i ierta pe acești oameni, de a ne ierta unii pe ceilalți, nu în cele din urmă, de a ne ierta pe noi înșine și de a nu renunța la biserica noastră! Acesta nu este momentul dezertării, acesta nu este un veac al capitulării, ci al ridicării din propria durere, din cenușă. Asemenea unui Phoenix să renască spiritul tău, să se ridice inima ta și să privești cu speranță spre cerul acesta mare, curat ca lacrima!
"Smeriți-vă! Pocăiți-vă!", ar fi îndemnul zilei. Mă smeresc în fața cerului și a pământului, a lunii și a soarelui, în fața stelelor, planetelor. Mă smeresc în fața istoriei, a credinței, a culturii și a științei. În fața artei și a literelor, mă smeresc. În fața îngerilor și a demonilor, cu smerenie, mă aplec! Îmi ridic ochii inimii spre Cerurile lui Dumnezeu! Să se facă Lumină în mintea și în inima ta, în jurul tău! Să fie pace pe pământul acesta! Să nu renunți la Dumnezeu! Mesaj către omenire, Nicoll Hellen, 26 ianuarie 2023.