Introducere în Pre-rafaelism
Curent artistic apărut în Anglia la mijlocul secolului al XIX-lea, Prerafaelitismul se diferențiază de celelalte mișcări prin faptul că a refuzat reproducerea mecanică, rigidă și artificială a operelor de artă victoriene, creând, ceea ce astăzi noi numim simbolul artei prerafaelite, inconfundabila femeie prerafaelită, despre care vom vorbi în amănunt în cadrul articolului Dante Gabriel Rossetti.
Cu intenția de a duce arta la un alt nivel, trei tineri artiști pe numele lor John Everett Millais, Dante Gabriel Rossetti și William Holman Hunt, au întemeiat în anul 1848 ceea ce avea să se cunoască ca fiind Confreria Prerafaelită. Considerând că arta lui Rafael pune mai presus marii clasici decât orice alți pictori, acești tineri au ținut să îi studieze și pe maeștrii care au precedat lui Rafael, de aici și numele de prerafaelitism sau prerafaelism.
Aceștia au preferat să îi studieze atât pe pictorii din perioada Evului Mediu Târziu, pe cei din Renașterea Timpurie, dar și pe artiștii contemporani lor: William Turner, Théodore Géricault, Eugène Delacroix și Jean Auguste Ingres.
Alegându-și teme din diverse domenii precum literatura, religia, sau mitologia, artiștii prerafaeliți au reușit să creeze adevărate capodopere literaturizante, moralizatoare, ezoterice, ca rezultat al unei imaginații pline de exuberanță, vitalizatoare, elementul pictorial de bază axându-se pe o reprezentare cât mai fidelă a naturii, poate mai puțin sofisticată decât cea întâlnită în structura clasică a Renașterii propriu-zise.
De asemenea, este bine de menționat faptul că aceștia, cum ar fi Dante Gabriel Rossetti, și-au dovedit nu doar talentul pictoricesc, dar și pe cel literar. Descoperim latura aceasta prin intermediul poemelor descriptive, decorative, de exemplu Autumn Idleness sau The Woodspurge, acesta publicând și volume de poezii și traduceri din poeţi italieni, The Early Italian Poets, publicat în 1861.
Atitudinea neconvențională a lui Rossetti față de etica epocii victoriene a reprezentat un element important al prerafaelitismului, spiritul său revoluționar, caracterizant anului 1848, creațiile în versuri și proză ale acestuia cât și ale celorlalți artiștilor prerafaeliți, fiind reunite în revista confreriei numită The Germ.
Latest update: 30 noiembrie 2022
Galerie
Referințe:
artsy.net
athenaeum.org
biography.com
eclecticlight.com
rossettiarchive.org
Puteți descărca galeriile de pe contul meu de Pinterest.