O interpretare semiologică asupra operelor lui René Magritte

René Magritte, unul dintre cei mai importanți artiști ai secolului XX, a fost un pictor belgian, reprezentant de frunte al suprarealismului.

Suprarealismul a fost o mișcare apărută în Europa după Primul Război Mondial, având drept scop exprimarea liberă a imaginației și a inconștientului, prin folosirea unor imagini fantastice, rezultate din juxtapunerea sau combinarea unor elemente disparate sau contradictorii. [1] Suprarealismul s-a inspirat din teoriile psihanalitice ale lui Sigmund Freud și din operele unor artiști precum Hieronymus Bosch, Francisco Goya, Odilon Redon, Giorgio de Chirico sau Marc Chagall. Suprarealismul a avut manifestări atât în literatură, cât și în pictură, film sau teatru, cele mai cunoscute opere fiind totuși cele picturale. [2]

Magritte a fost cunoscut pentru imaginile sale enigmatice, ironice și provocatoare, în care schițează obiecte obișnuite în contexte neconvenționale și absurde, provocând astfel privitorul să-și pună la îndoială realitatea și rațiunea. Alăturându-se altor pictori suprarealiști celebri cum ar fi Salvador Dali, Max Ernst, Yves Tanguy, Andre Masson, Paul Delvaux și Meret Oppenheim, Magritte își găsește un loc bine meritat pe scena suprarealistă. A trăit între 1898 și 1967 și a fost inspirat de opera lui Giorgio de Chirico, un pictor italian cunoscut pentru lucrările sale onirice și metafizice[3]. A fost influențat și de filozofi precum René Descartes, Arthur Schopenhauer și Friedrich Nietzsche.

Magritte a folosit simboluri recurente în picturile sale, cum ar fi bustul feminin, omul burghez cu pălărie melon, mărul, castelul, stânca, fereastra și alte elemente cotidiene, pe care le-a transformat în enigme vizuale. Printre capodoperele sale se numără The Treachery of Images (1929), The Son of Man (1964), Man in a Bowler Hat (1964), The Great War (1964), The Art of Conversation (1963). Munca sa a influențat arta pop, arta minimalistă și arta conceptuală.

Timp de lectură: 15 minute

1). The Treachery of Images (1929)

În prima dintre aceste picturi, Magritte a reprezentat o imagine a unei pipe, sub care a scris "Ceci n'est pas une pipe", adică "Aceasta nu este o pipă". Pictura nu este o pipă, ci doar o imagine a unei pipe.

Opera artistică este considerată un exemplu clasic de meta-mesaj transmis prin paralimbaj[4]. Artististul ne invită să acordăm o mai mare atenție relației dintre i). realitate și reprezentare,  ii). cuvinte și imagini,  iii). semnificat și semnificant. El ne spune că în fapt există o diferență între un obiect și imaginea sa, chiar între imagine și denumirea ei. Acesta ne învață că nu putem confunda o reprezentare cu realitatea, că nu putem lua neapărat un simbol drept simbolizarea sa. Cu alte cuvinte, acesta ne spune că nu există o corespondență organică între limbaj și realitate, ci doar o convenție arbitrară și convențională. Aceasta fiind o idee dezbătută de filozofii precum René Descartes și Ludwig Wittgenstein, care au argumentat că nu putem fi siguri de nimic, cu excepția propriilor noastre gânduri și percepții.

Pentru Magritte limbajul se prezintă a fi un sistem de semne care se raportează la alte iconuri și simboluri. El ne arată că pictura este un joc de iluzii, de simulacre.[5] Or, după cum spunea chiar acesta: "The mind loves the unknown. It loves images whose meaning is unknown since the meaning of the mind itself is unknown. Only thought can resemble. It resembles by being what it sees, hears, or knows; it becomes what the world offers it." 

2). The Son of man (în franceză: Le fils de l'homme, 1964).

Un autoportret al lui Magritte, creat la solicitarea prietenului său jurist Harry Torczyner, care îl înfățișează pe artist ca pe un individ în ținută elegantă, al cărui chip este ocultat de un măr verde suspendat în fața lui.

Opera de artă poate fi văzută din mai multe unghiuri, cel mai pregnant fiind, din perspectiva mea, cel care face referire la relația dintre identitate și mască. De altfel însuși Magritte a afirmat despre opera sa: "Everything we see hides another thing, we always want to see what is hidden by what we see." Aceasta este o idee care a fost analizată de filozofii precum Michel Foucault și Judith Butler, care au argumentat că identitatea noastră este construită social și că poate fi fluidă și schimbătoare.

Pictura ne invită să reflectăm asupra propriei noastre identități și asupra modului în care ne prezentăm în fața lumii. Pictura poate fi și o aluzie la expresia biblică "Fiul Omului"  (Iisus Hristos), sugerând o posibilă dimensiune spirituală a operei. [6] De asemenea, contrastul dintre costumul formal al domnului și peisajul marin din spatele lui este surprinzător și incongruent. Aceste elemente creează o atmosferă suprarealistă, ce contrazice logica obișnuită și ne face să ne îndoim de ceea ce vedem.

Mărul este un simbol bogat în semnificații, care poate evoca ideea păcatului originar, de cunoaștere interzisă, de tentație sau de frumusețe efemeră[7]. De asemenea poate fi și o referință la compania Apple Corps, fondată de Beatles, care s-au inspirat din operele lui Magritte pentru logo-ul lor. De asemenea, Pictura The Son of man a apărut și în filme, cum ar fi The Thomas Crown Affair din 1999.[8]

3). Man in a Bowler Hat (1964).

Artistul folosește unul dintre simbolurile sale preferate: bărbatul cu pălărie melon, care poate fi văzut ca o figură anonimă, tipică sau convențională a societății burgheze. Fața bărbatului este însă ascunsă parțial de o porumbiță care zboară în fața lui, creând un efect de seducție, surpriză și de mister. După cum bine am putut observa din rândurile anterioare, Magritte a fost interesat de raportul dintre vizibil și invizibil, între realitate și aparență. De altfel, din punct de vedere filosofic, opera lui Magritte poate fi interpretată ca o explorare a condiției umane, a identității personale și a limitelor cunoașterii. Bărbatul din pictură poate reprezenta un nobil, un gentleman sau orice om obișnuit, care își trăiește viața fără să își dezvăluie complet fața sau sentimentele celorlalți. Porumbița ar simboliza pacea, libertatea sau spiritualitatea, dar și fragilitatea sau efemeritatea existenței. Contrastul dintre fundalul albastru, sugestiv pentru cer sau mare, și costumul negru al bărbatului, ca o reprezentare a sobrietatății, poate indica tensiunea dintre aspirațiile și constrângerile individului. Prin urmare, pictura lui Magritte poate fi văzută ca o invitație la reflecție și la descoperirea a ceea ce este ascuns de ceea ce poate fi văzut, dar nu neapărat cunoscut.

4). The Great War (1964). 

Opera lui Magritte poate fi interpretată din mai multe perspective filosofice, după cum ne-am putea aștepta, dar una dintre ele, din punctul meu de vedere, este cea existențialistă.

Existențialismul este o mișcare filosofică care afirmă că omul este liber să își aleagă sensul și scopul vieții, dar în același timp este responsabil pentru consecințele alegerilor sale. Existentialiștii, precum Jean-Paul Sartre sau Albert Camus, au subliniat absurditatea și anxietatea existenței umane într-o lume lipsită de valori și certitudini. [9] Iată de ce, din acest motiv, Magritte ar putea fi considerat un pictor existențialist.

Revenind, The great war este o ilustrare a alienării și a absurdului condiției umane în epoca modernă, marcată de războaie și conflicte. [10] Femeia din pictură își ascunde fața, sugerând că nu își asumă identitatea și responsabilitatea pentru acțiunile sale. Umbrela este un simbol al protecției, dar și al iluziei, deoarece nu poate apăra femeia de realitatea dură a lumii.[11] Peisajul din spatele contrastează cu titlul operei, indicând o discrepanță între ceea ce se vede și ceea ce se știe.[12] Magritte creează astfel o tensiune între vizibil și invizibil, între prezent și trecut, între pace și război.[13]

De aceea putem afirma, Magritte nu oferă răspunsuri definitive, ci doar sugestii și paradoxuri, care îl invită pe privitor la meditație, introspecție, contemplație. Strategia autorului constă în folosirea simbolurilor în mod ironic și provocator, pentru a sublinia limitele limbajului. De aceea el ar putea fi considerat și un pictor simbolist.

"Marele Război" este una dintre operele ciclului dedicat celor ascunse și vizibile, la fel ca și celebrele "Fiul omului" și "Omul cu pălărie de bowler", create în același an 1964. 

Aceste lucrări suprarealiste ale lui Magritte oferă privitorului o varietate de interpretări, bazate atât pe conținutul lucrărilor, cât și pe titlurile lor, care joacă rolul unor chei (cod) deosebite pentru a descifra misterele artistului.  În tablou, vedem o doamnă bogată, îmbrăcată într-o rochie albă elegantă, ce stă în fața unui zid de cărămidă, iar ne intersectăm de fundalul oceanului. Folosind o tehnică des întâlnită în lucrările sale, Magritte plasează un obiect mai mic în fața unuia mai mare, mascând o parte a obiectului din fundal. Trad. a. 

O interpretare personală pe care o acord acestui tablou este legată de renaștere, spiritualitate, de transcendență simbolizate odată de rochia albă, iar apoi de însuși buchetul de liliac. 

La început privitorul va observa cum autorul ascunde identitatea femeii, făcându-l să se întrebe cine este aceasta. În pasul următor, privitorul va vedea ce ne transmite doamna respectivă: a). nu vrea să se arunce în brațele războiului (războiul privit ca un eveniment șocant, neașteptat, de nedorit);  b). nu vrea să își distrugă puritatea sufletească, transformându-se într-un om crud (privind poșeta ca o bombă ce așteaptă a fi detonată); c). dincolo de zidul plângerii există o lume mai bună (contează să aflăm cauzele bolii pentru a le trata corect). 

Așadar Marele război nu se află doar în exterior, ci acesta se poartă și în interiorul individului. Iar pictorul, prin intermediul acestui peisaj conflictual, ne comunică faptul că el refuză să se dezumanizeze; în fond, scopul său fiind să îi ajute pe ceilalți să se descătușeze din închisoarea războiului nevăzut: cel cu propriile gânduri. În ultima treaptă a deslușirii mesajului, privitorul va înțelege că tabloul este o reprezentare a alegerilor. Nu în cele din urmă, acesta se va întreba: Și totuși, de ce o femeie, și nu un bărbat? Iar răspunsul ar putea fi: deoarece femeia este simbolul creației, al speranței, al iubirii de frumos.

5). The Art of Conversation (1963).

Scena onirică este pictată într-un stil realist, dar cu iluzia de tridimensionalitate. Cu toate acestea, nimic nu pare să fie real. Culorile dominante ale scenei sunt maro, gri și alb, pentru cer și nori, și ocru pentru sol în contrast cu albastrul închis al munților. Amestecul acesta de culori creează un anumit grad de confuzie. Dacă luăm în considerare diferența dintre secțiunea superioară a picturii, dominată de gri închis și maro, și jumătatea inferioară a primei secțiuni, nu putem spune cu certitudine care este perioada zilei sau dacă ne putem aștepta la o furtună. Cei doi bărbați minusculi apar în secțiunea superioară a scenei, astfel încât, dacă împărțim pictura desenând o cruce, am putea considera că acestea sunt două picturi diferite și independente. Cu toate acestea, odată unite, formează o imagine ciudată, dar bine echilibrată. trad. a. [14] Întrebare: Furtuna este afară sau între cei doi comunicatori (intelectuali) ce par a fi detașați de restul lumii, dar foarte implicați în conversația lor satirică?

René Magritte a fost un artist inovator care ne-a invitat să ne dezvoltăm atenția, răbdarea, și gândirea critică punând la îndoială percepțiile noastre privitoare la mediul înconjurător. Prin intermediul operelor sale, acesta ne determină să cercetăm teme precum i). relația dintre realitate și reprezentare (analiza de mai sus); ii). condiția umană (identitatea, sinele și relația dintre om și lume); iii). psihicului uman (lumea inconștientului și de modul în care acesta influențează comportamentul nostru). Este cunoscut pentru tehnica juxtapunerilor, a iluziilor optice folosite într-un mod cu totul atipic (enigmatic) și pentru apelul la seducție (privitorul fiind atras de imagine, dar rămânând puțin inconfortabil sau neliniștit). Astfel pictorul Rene Magritte rămâne un artist al paradoxului și al ambiguității, similar lui Rainer Maria Rilke, reprezentant de seamă al liricii expresioniste. Munca lui continuă să inspire și să provoace gândirea oamenilor din întreaga lume.

Bibliografie:

• Sylvester, David. René Magritte: The Silence of the World. New York: Abrams, 1992.
• René Magritte (Author), Kathleen Rooney (Editor), Eric Plattner (Editor), Jo Levy (Translator). René Magritte: Selected Writings, University of Minnesota Press, 2016.

• Foucault, Michel. This is Not a Pipe (PDF). James Harkness (Editor, Translator), René Magritte (Illustrator) (2nd ed.). Berkeley: University of California Press, 2008.

Referințe:

1. Rene Magritte | Biography, Art, Paintings, Time Transfixed, & Facts | Britannica britannica.com/biography/Rene-Magritte

2. Surrealism - The Movement and Artists Who Defied Logic - ThoughtCo thoughtco.com/what-is-surrealism-183312

3. This is Not a Pipe (PDF). https://monoskop.org/images/9/99/Foucault_Michel_This_Is_Not_a_Pipe.pdf

Categorie: critică de artă

Reading Level: Master's degree