Sava Henția - artistul lunii mai

05.05.2021


Născut în data de 1  Februarie în anul 1848, în anul revoluţiei paşoptiste, fostul elev al pictorului, graficianului, pedagogului și academicianului român Thedor Aman, și-a început cariera artistică cu o întâmplare nefastă, pe vremea când s-a îmbolnăvit de febră tifoidă în anul 1863. 


Cu toate că rămâne surd din pricina tratamentului cu chinină, acesta nu renunță la marea sa pasiune, astfel încât după cursurile de la București artistul obține o bursă de studii la Paris. După încheierea studiilor, acesta revine în țară ocupând un loc de profesor de desen și caligrafie la Azilul de Orfane "Elena Doamna", din București, în anul 1873.


Estimated reading time: 3 minutes, 37 seconds. Contains 584 words


Aducând o contribuţie semnificativă la consolidarea unei arte care prezintă idealurile naţionale și noul statut european al ţării, fiul preotului Ilie Hintza și al Anei Dancilă, ne prezintă prin intermediul lucrărilor sale viziunea lui despre cristalizarea conștiinței naționale românești. 


În 1874, la numai douăzeci și şase de ani, Henţia este deja un reprezentant de seamă al generaţiei sale, datorită atât operele expuse la Salonul din Paris, cum ar fi "Nunta țărănească", "Psyche părăsită de Amor" și "Aurora", cât și datorită medaliilor de argint și de bronz obținute la Studiu după natură, respectiv la Anatomie și nu numai.


Profesor al pictoriței Otilia Michail Otteleşteanu, pictorița favorită a reginei Elisabeta și a Casei Regale, Sava Henția, participă la Războiul de Independenţă din 1877-1878, acesta pictând numeroase scene de campanie, alături de Nicolae Grigorescu, printre care pot enumera: Soldat călare, Trecerea Dunării la Corabia, Lângă Lagărul din Calafat și multe altele. 


După această etapă a participării la Războiul de Independenţă, artistul îşi diversifică abordările, tehnicile de lucru și mijloacele de expresie artistică trecând de la scene de război la naturi statice ori de la peisaje la portrete, materializând astfel unele dintre cele mai impresionante capodoperele ale sale. 


Astăzi, acest pictor de-a dreptul remarcabil, acest realist, grafician, muralist și ilustrator de carte român, pe numele său Sava Henția, este amintit ca fiind acel "aspirant devotat către marile compoziții, al cărui mod de execuție prezintă o sensibilitate aparte, o carnalitatea senzuală și împlinită; toate acestea mascate de o boare argintie a luminii lunii aflată în crepuscul". El este amintit ca acel om care a devenit un real reper pentru tinerii artiști români.


Cu un patrimoniul artistic ce însumează peste 500 de lucrări, dintre care opere de inspirație mitologică și istorică, portrete și acele scene de război, despre care am vorbit anterior,  plus alte scene de vânătoare, natură statică și pictură murale, tablourile lui Sava Henția pot fi găsite la muzee precum: Muzeul Colecţiilor din Bucureşti, Muzeul orăşenesc "Ioan Raica" din Sebeş, Muzeul de artă din Braşov ș.a.m.d.


Referințe: în josul paginii ↓ Update: 30.08.2020



Secția: Portrete


Secția: Scene și Peisaje


Referințe:

artmark.ro

edusoft.ro

historia.ro

Mai multe tablouri: aici