Sensibilitatea. Barieră sau liant în comunicare?
Adevărata barieră în comunicare nu este dată de nivelul de cultură generală, nici de statutul social sau de faimă, ori de avere, ci este sensibilitatea!
Sensibilitatea este acea caracteristică primordială a omului frumos. O oază de inspirație și de liniște, de creativitate, sensibilitatea este esența omului smerit, demn și darnic, nobil și curajos, iubitor și cumpătat. Făcătorul acesta de bine și de pace trebuie să fie un om sensibil. Altfel, fără această sensibilitate, el nu își poate dezvolta abilitatea de a fi empatic. Omul sensibil se gândește la Dumnezeu, la semeni, plante, animale, la binele planetei, al universului și al stelelor. El caută să fie de ajutor, se roagă pentru aproapele său și încearcă să fie împăciuitor.
Pe de altă parte, omul insensibil devine profund trufaș. Acesta violează și denigrează pe oricine îi iese în cale și nu se supune regulilor și ideilor sale. Omul insensibil nu se poate bucura pentru realizările celorlalți, mai degrabă se chinuie pe sine și pe cei din jur în goana aceasta a sa nebună după un sens și scop al cărui înțeles nu l-a aflat încă. Devenind asemenea unei creaturi mitologice, jumătate om-jumătate țap, leacul la boala sa pare a fi de negăsit, fiindcă el însuși nu își dorește să fie tămăduit. Un astfel de om îl putem întâlni pretutindeni, chiar acolo unde nici nu ne-am aștepta. El și toți cei care se ghidează după mintea sa întristează fața Domnului și Îi mâhnesc inima.
Iată una dintre cele mai mari ipocrizii a lumii noastre postmoderne, aceea de a scrie și de a vorbi despre Iubire și despre Frumos, fără ca noi să credem în aceste valori, darămite să le mai practicăm, pierzând asemănarea cu chipul creatorilor noștri. Altfel spus, una dintre cele mai mari dureri rămâne impostura, faptul acesta de a nu ne putea identifica cu obiceiurile bune pe care le promovăm. Bunătatea a devenit pentru unii dintre noi, indiferent de ce calitate am avea în societate, o strategie de personal branding. Asemenea doctorului care nu s-a vindecat pe sine, omul insensibil vorbește taman despre sensibilitate, empatie și compasiune, și pare a le studia, dar în fapt se adâncește în al său gol sufletesc.
Un om sensibil, însă, este în mod cert un individ sincer, autentic, implicat, dedicat căii pe care și-a ales-o, devenind un exemplu viu prin însăși felul său de a fi. Așa este și predicatorul cel bun, întocmai cercetătorului ori a misticului înflăcărat: el îl caută pe Dumnezeu constant, îl observă, studiază, cercetează cu inima, ochii și mâinile, deci cu toată ființa sa, cu toată pasiunea, chiar și în vis. Întărit fiind din punct de vedere duhovnicesc, având această trezvie de partea sa, dobândind capacitatea de a discerne binele de rău, omul nostru cel nou - fie el profesor sau medic, fie preot sau orator etc. -, prin însăși lumina și dăruirea sa, ne va insuflat harul și pacea Domnului nostru Iisus Hristos.
Toate acestea se întâmplă pentru că relațiile sale sunt pline de căldură, de sensibilitate, ci nu superficiale. Acest bine are loc pentru că el s-a întors cu toată ființa spre Dumnezeu; comunicând față către față, adică fără măști. Cu ajutorul sensibilității, iubirii, credinței și voinței lucrătoare, omul cel nou aduce o deosebită cântare întregii creații și creatorilor ei.
În concluzie, pentru a împlini Legea divină, avem nevoie de sensibilitate, deoarece omul sensibil poate iubi, poate ierta, poate ajuta, poate oferi înțelegere, respect și compasiune. Iată de ce cred că un astrofizician și un țăran pot vorbi pe aceeași limbă, că ei pot comunica eficient, atâta timp cât aceștia sunt doi oameni calzi, blânzi, buni și sensibili. Iar Sfântul Tihon din Zadonsk întărește acestea, zicând: "Numai ceea ce este rațional în suflet, numai aceea o exprimă și limba rațională din Dumnezeu, în împrejurimile vieții de zi cu zi." (pagina 16).
- Extras din Metamorphosis, Nicoll-Hellen