Rainer Maria Rilke a fost un poet austriac care a trăit în perioada 1875-1926, fiind considerat unul dintre cei mai importanți scriitori germani ai secolului al XX-lea. Opera sa este caracterizată de eleganța stilului, de sensibilitatea lirică și de profunzimea gândirii.

Rainer Maria Rilke s-a născut la 4 decembrie 1875, la Praga, pe atunci parte a Imperiului Austro-Ungar. A fost singurul fiu, rezultat dintr-o căsătorie nefericită între un ofițer austriac pensionat și o femeie ambițioasă și posesivă. Educația sa a fost una haotică și fragmentară, fiind trimis la o academie militară, apoi la o școală de comerț, iar, în cele din urmă, la Universitatea din Praga, unde a studiat literatura germană și istoria artei. A renunțat însă la studii după un semestru, pentru a se dedica unei cariere în literatură. ¹

Încă de tânăr, Rilke a publicat volume de poezie și proză, influențat fiind de romantismul german, dar și de scriitorul danez Jens Peter Jacobsen. A călătorit mult prin Europa, întâlnind personalități culturale importante, cum ar fi Lou Andreas-Salomé, Auguste Rodin, Romain Rolland sau André Gide. A fost marcat de experiențele sale din Rusia, unde a vizitat mănăstiri ortodoxe și a cunoscut cultura rusă. A fost interesat de arta modernă și de fenomenul psihanalizei. A avut o viață sentimentală tumultuoasă, căsătorindu-se cu pictorița Clara Westhoff, despărțindu-se totuși la scurt timp. Poetul a avut o fiică pe nume Ruth, pe care nu a cunoscut-o niciodată personal. ²

Viața particulară a avut un efect profund asupra creațiilor sale literare. Una dintre cele mai importante relații din viața lui Rilke a fost cu scriitoarea și psihanalista rusă Lou Andreas Salomé, o figură de mentorat pentru Maria. Aceasta l-a introdus în cultura rusă și în psihanaliza lui Freud. 

O modalitate clară prin care psihanaliza l-a influențat pe Rilke în opera sa literară este aceea că l-a inspirat să creeze noi forme poetice, unele care să exprime complexitatea și ambiguitatea realității psihice. De exemplu, în Elegii duineze și Sonete către Orfeu, Rilke folosește un limbaj simbolic și metaforic pentru a evoca teme ca moartea, iubirea, arta și transcendența. Poetul nu oferă răspunsuri definitive sau morale, ci invită cititorul să participe la un dialog cu poezia și cu sine însuși. 

A considerat că poezia are o funcție terapeutică pentru poet și pentru cititor, făcându-l să-și conștientizeze și să-și exprime mai bine conflictele și dorințele interioare, în cazul său acestea fiind legate de moarte, sexualitate, religie și artă. De exemplu, în Carnetele lui Malte Laurids Brigge, un roman autobiografic, Rilke descrie crizele existențiale ale unui tânăr poet care se confruntă cu singurătatea, boala, frica și alienarea în Paris. Acest roman este considerat ca fiind influențat de psihanaliza lui Freud, deoarece folosește tehnici ca fluxul de conștiință, asociația liberă și regresia pentru a explora trăirile subiective ale personajului. [3]

Misticismul rus, pe de altă parte, l-a influențat pe Rilke în opera sa literară în mai multe moduri. Această formă de practică spirituală l-a făcut să-și dezvolte o viziune religioasă mai profundă și mai personală, care nu se baza pe dogme sau instituții, ci pe relaționarea directă a lui Dumnezeu. Rilke a fost impresionat de misticismul rus, care pe atunci era o formă de spiritualitate ortodoxă ce se fundamenta pe rugăciunea inimii și pe contemplarea tainelor divine. 

Lou Andreas-Salomé i-a arătat frumusețea și bogăția culturii ruse, inclusiv a mănăstirilor și a icoanelor. Rilke a vizitat de două ori Rusia, în 1899 și 1900, și a fost marcat în mod deosebit de atmosfera spirituală și artistică din acele locuri. [4] Influența misticismului rus se poate vedea în multe dintre poeziile lui Rilke, cum ar fi "Cartea orelor" și "Elegii duineze". În aceste poezii, Rilke explorează teme precum natura divină a lumii, relația dintre om și Dumnezeu și sensul vieții. De exemplu, în elegia "Duino II", Rilke scrie: "O, tu, care nu ești, și eu, care nu sunt, noi suntem". Acest vers sugerează că omul și Dumnezeu sunt una și aceeași ființă.

Misticismul a influențat opera literară a lui Rilke, conducându-l să creeze o poezie mai simbolică și universală, care reflectă unitatea dintre om și divinitate, natură și spirit, viață și moarte. Un exemplu în acest sens sunt Sonetele lui Orfeu, o colecție de poezii dedicată lui Orfeu, simbol al poeziei și artei. În aceste poezii, Rilke folosește mitologia greacă pentru a explora puterea artei de a modifica realitatea, rolul poetului de mediator între lumile vizibile și cele invizibile sau relația cu Dumnezeu prin revelația sa mistică. 

El a susținut că oamenii pot ajunge la o stare de iluminare prin grația divină și participarea la viața cosmică. [5] Printre exemple se numără colecția de poezii Cartea timpului, inspirată din mistica rusă și din viața Sfântului Francisc de Assisi. În aceste poezii, autorul vorbește despre Dumnezeu ca despre un prieten apropiat și își mărturisește dorințele, îndoielile, temerile și speranțele. Rilke Îl înfățișează pe Dumnezeu nu ca judecător, ci ca prieten și tată. Dincolo de orice mijloace și ritualuri, Rilke vrea să dezvolte o relație personală cu Dumnezeu. [6]

Pe scurt, atât psihanaliza freudiană, cât și mistica rusă au avut o mare influență asupra operei lui Rainer Maria Rilke. În timp ce psihanaliza l-a ajutat pe Rilke să dobândească o înțelegere mai profundă a subconștientului său și să-și exploreze experiențele interioare, misticismul rus l-a învățat natura sacră a lumii, relația dintre oameni și zei, sensul vieții etc.
 

În 1900, Rilke a devenit secretar al sculptorului francez Auguste Rodin. Această experiență a avut o influență majoră asupra operei sale, fiind inspirat și încurajat să creeze o poezie mai sculpturală și mai expresivă, devenind astfel reprezentantul de seamă al expresionismului german. Sculptorul i-a sugerat lui Rilke să scrie poezii despre lucruri obișnuite, cum ar fi animale, flori sau obiecte - volumul Neue Gedichte (Poezii noi) fiind un exemplu de creații care introduc motivul lebedei, al trandafirului sau pe cel al carafei.

În 1912, poetul s-a mutat din Paris în Italia, unde a trăit până în 1922. În această perioadă, a scris o serie de poezii despre natură și despre frumusețea lumii. În 1919, Rilke și-a pierdut trei prieteni: pictorița Paula Modersohn-Becker și poețji Oskar Roelke și Rolf von Sallis. Aceste pierderi l-au determinat să se gândească la semnificația morții și a vieții de apoi. În acest timp a scris poemele sale de glorie.

Rilke a murit la 29 decembrie 1926, la Valmont, Elveția, din cauza leucemiei. A fost înmormântat în cimitirul din localitate, lângă o bisericuță medievală. Pe piatra sa funerară este scris un vers din Elegii duineze: "Rose, oh reiner Widerspruch, Lust / Niemandes Schlaf zu sein unter soviel / Lidern" ("Trandafirule, oh pur paradox, plăcere / A niciunui somn să fii sub atâtea / Pleoape"). [7]

Opera sa poetică este considerată una dintre cele mai lirice și intense din literatura germană, și nu întâmplător. Acesta a încercat să extindă domeniul poeziei prin noi utilizări ale sintaxei și imaginii și printr-o filozofie estetică ce respingea preceptele creștine și încerca să reconcilieze frumusețea și suferința, viața și moartea. Printre cele mai cunoscute capodopere ale sale se numără Das Stunden-Buch (Cartea orelor), Das Buch der Bilder (Cartea imaginilor), Die Aufzeichnungen des Malte Laurids Brigge (Carnetele lui Malte Laurids Brigge), Duineser Elegien (Elegii duineze) și Die Sonette an Orpheus (Sonete către Orfeu). [8]

Cad frunzele, cad de departe, parcă
s-ar veşteji în ceruri grădini îndepărtate;
cu gesturi de negare cad mereu.

Şi cade-n nopţi adînci pămîntul greu
de lîngă stele în singurătate.

Noi toţi cădem. Mîna de colo cade.
Şi altele, şi toate, rînd pe rînd.

Dar este Unul care ţine-n mînă
căderea asta, nesfirşit de blînd.

Traducerea: Alexandru Philippide

Poemul Toamna este o meditație filosofică care exprimă o viziune profundă și originală asupra naturii, vieții și morții în contextul schimbării anotimpurilor. Autorul folosește o serie de imagini și simboluri pentru a exprima sentimentele sale de melancolie, de acceptare și de speranță în fața inevitabilității destinului.

Prima strofă descrie căderea frunzelor ca o manifestare a decăderii naturii, care se reflectă și în sufletul poetului. Frunzele cad "ca din depărtare", sugerând o distanțare între om și natură, dar și între om și sine. Poetul se simte înstrăinat de lumea din jurul său și de propria sa existență. Frunzele cad "cu gest de lepădare", indicând o atitudine de renunțare și de resemnare în fața morții. În același timp, frunzele sunt asociate cu "grădinile ofilite din ceruri", sugerând o posibilă transcendere a lumii materiale și o speranță într-o viață după moarte.

A doua strofă a poemului extinde tabloul de toamnă, imaginea căderii la nivelul întregului univers. Pământul se prăbușește "de lângă stele în singurătate", sugerând o izolare cosmică și o lipsă de comunicare între ființele vii. Poetul se simte abandonat de Dumnezeu și de semenii săi, fără niciun sprijin sau consolare. Totuși, el nu se revoltă împotriva destinului, ci îl acceptă ca pe un dat natural. El afirmă: "Noi toți cădem", exprimând solidaritatea cu toate ființele simțitoare care trec prin aceeași experiență a morții. El nu se consideră superior sau inferior celorlalți, ci egal în fața condiției umane.

Ultima strofă vine să anunțe o idee salvatoare, o ultimă speranță, aceea a grației, a providenței divine, a unui Dumnezeu nesfârșit de înțelegător și bun care ne prinde în mâinile sale ocrotitoare, chiar și atunci când pământul pare că s-a prăbușit. Este o invitație la transcendență, la privirea unversului și a ordinii cosmice, nu prin ochii unei minți tulburi, ci prin privirea unui ochi plin de har. Cel puțin aceasta este părerea mea.

Un alt poem care exprimă sentimentul de toamnă al existenței umane este Zi de toamnă de Lucian Blaga. Acest poem folosește o serie de metafore pentru a sugera căderea și sfârșitul lumii: "Se scutur plopii de lumină", "Se sting izvoarele-n fântâni", "Se prăbușesc palate-n pulberi". Poetul se simte singur și trist în fața acestui spectacol al decadenței: "Și plâng în mine toți copiii / ce n-au crescut încă destul". Totuși, el nu renunță la speranța unei renașteri: "Dar poate mâine-o să renască / din propria-mi cenușă-un vis". Acest poem este un exemplu de lirism romantic, care combină sensibilitatea individuală cu viziunea cosmică asupra lumii. [9]

O altă sursă care tratează tema morții și a transcendenței este romanul Siddhartha de Hermann Hesse. Acest roman prezintă căutarea spirituală a unui tânăr indian care își părăsește familia și casta pentru a urma calea iluminării. El trece prin mai multe etape ale vieții: ascetismul, senzualitatea, bogăția, renunțarea. El învață să accepte moartea ca parte a ciclului natural al existenței și să aspire la o unitate cu tot ceea ce există. Își găsește pacea interioară în contemplarea fluviului care simbolizează viața în toate formele ei. Acest roman este un exemplu de literatură filosofică ce combină introspecția psihologică cu viziunea orientală asupra lumii. [10]

Rainer Maria Rilke a fost un poet profund și original, care a reușit să exprime în versuri o viziune complexă asupra lumii și  existenței umane. Poezia sa este plină de sensibilitate, intuiție și rafinament. 

Poemul Toamna a lui Rainer Maria Rilke este o expresie poetică a sentimentului de toamnă al existenței umane, marcat de decadență, singurătate și moarte. Autorul folosește o serie de imagini și simboluri pentru a crea o atmosferă melancolică și pentru a transmite mesajul său filosofic. Toamna este un exemplu de lirism modern, care combină introspecția psihologică cu viziunea cosmică asupra lumii.

Rainer Maria Rilke  a fost un poet care a reușit să surprindă în versuri complexitatea și misterul experienței umane. Poezia sa rămâne una  plină de sensibilitate, culoare, emoție și imaginație, care abordează o gamă largă de teme, de la dragoste și pierdere la moarte și transcendență. Tocmai de aceea opera sa continuă să inspire și să fascineze cititorii din întreaga lume. 

Pictura:    The Banquet, 1958 by Rene Magritte   

Despre pictor:  René Magritte, aici

Bibliografie:

(1) Freud, Rilke and Transience - European Journal of Psychoanalysis. https://www.journal-psychoanalysis.eu/articles/freud-rilke-and-transience/.

(2) On Time, Transience and Literary Creation: Freud and Rilke Century Ago https://academic.oup.com/fmls/article-abstract/51/4/464/2367554.

(3) The Selected Poetry of Rainer Maria Rilke: Stephen Mitchell (Editor/Translator), Robert Hass (Introduction); goodreads.com/book/show/46201.The_Selected_Poetry_of_Rainer_Maria_Rilke

Referințe:

(1) Rainer Maria Rilke poetryfoundation.org/poets/rainer-maria-rilke

(2) Rainer Maria Rilke | Austrian-German Poet & Philosopher. britannica.com/biography/Rainer-Maria-Rilke

Reading Level: College Graduate