În virtutea prieteniei: viața, moartea și natura. Dansul măștilor pe scena nihilismului postmodern
Prietenia, în sensul său cel mai înalt și nepervertit de logica instrumentală a modernității târzii, se înfățișează nu prin "centralizarea vieții sociale în mașinăria guvernamentală"[1], ci ca o practică existențială saturată axiologic, în care devotamentul nu este un simplu reflex afectiv, ci o alegere reiterată în timp –o fidelitate esențială...